Antena 3 CNN Actualitate Prefectul de Suceava și primarul Brodina, prezentați sâmbătă cu propunere de arestare preventivă

Prefectul de Suceava și primarul Brodina, prezentați sâmbătă cu propunere de arestare preventivă

Prefectul de Suceava și primarul Brodina, prezentați sâmbătă cu propunere de arestare preventivă
20 Feb 2015   •   22:26

Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, și primarul comunei Brodina, Vasile Viorel Melen, reținuți de procurorii DNA, vor fi prezentați sâmbătă Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, anunţă Agerpres.
 
Potrivit unui comunicat al DNA postat vineri pe site-ul instituției, Florin Sinescu a fost reținut pentru 5 infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, dintre care una în forma continuată, conflict de interese, uzurparea funcției și uz de fals, iar Vasile Melen, pentru conflict de interese, abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite și complicitate la această infracțiune.

DNA precizează că, în toamna anului 2012, Sinescu a intervenit în activitatea APIA Suceava, în afara cadrului legal și oficial, în scopul aprobării, de către funcționarii acestei instituții, a unor subvenții de peste 315.000 lei pentru Consiliul Local Udești, în campania 2012, suma reprezentând prejudiciu creat bugetului Uniunii Europene și totodată un avantaj patrimonial creat primarului comunei respective.

"Sinescu a exercitat în mod deficitar și subiectiv controlul de legalitate asupra hotărârilor consiliului local Udești, prin care s-a concesionat ilegal (fără procedura de achiziție și licitație publică), suprafața de 806 hectare din patrimoniul comunei, asociației Acaup Adici Udești (formata pentru obținerea ilegală de fonduri europene de la APIA Suceava). Astfel, i-a permis primarului Udești, prin intermediul asociației să obțină subvenția în campania 2013, în valoare de aproximativ 419.000 lei, suma ce reprezintă prejudiciu creat bugetului Uniunii Europene și totodată un avantaj patrimonial creat primarului, având în vedere ca a fost virat de asociație în contul Primăriei Udești", se arată în comunicat.

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close