Antena 3 CNN Actualitate Preşedintele Băsescu, pe lista participanţilor la Consiliul European

Preşedintele Băsescu, pe lista participanţilor la Consiliul European

Preşedintele Băsescu, pe lista participanţilor la Consiliul European
Sursa foto: Foto: Agerpres
22 Oct 2013   •   20:23
Preşedintele Traian Băsescu se află pe lista şefilor de stat şi de guvern care vor participa la Consiliul European, din 24-25 octombrie.

Lista a fost publicată, marţi, pe site-ul Consiliului European.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că i-a cerut mandat preşedintelui Traian Băsescu pentru a participa la Consiliul European, unde una dintre temele principale va fi agenda digitală europeană.

Duminică, şeful Guvernului a precizat că nu a primit încă, până în acea zi, un mandat din partea preşedintelui Traian Băsescu pentru reuniunea de joi şi vineri.

În perioada 24-25 octombrie, va avea loc, la Bruxelles, Consiliul European în care se va discuta şi despre agenda digitală şi modul în care pot fi înregistrate progrese către finalizarea pieţei unice digitale până în 2015.

Traian Băsescu şi-a manifestat public nemulţumirea, recent, într-o conferinţă de presă, faţă de prestaţia premierului Victor Ponta de la Consiliul European pe energie din luna mai.


 

×
Subiecte în articol: Consiliul European Victor Ponta
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close