Antena 3 CNN Actualitate Prețurile la energie au crescut, după oprirea centralei de la Brazi. „Am avut importuri mai mari cu 73%”

Prețurile la energie au crescut, după oprirea centralei de la Brazi. „Am avut importuri mai mari cu 73%”

A.O.
2 minute de citit Publicat la 21:57 02 Dec 2025 Modificat la 22:37 02 Dec 2025
centrala de la brazi
Centrala electrică cu ciclu combinat de la Brazi joacă un rol esențial în asigurarea stabilității rețelei de electricitate și în securitatea aprovizionării cu energie. Foto: Agerpres

Importurile de gaze naturale au crescut cu 73% după oprirea Centralei electrice de la Brazi, a declarat, la Antena 3 CNN, expertul în energie Dumitru Chisăliță. De asemenea, prețurile la energia electrică au crescut cu 14% la Piața pentru Ziua Următoare (PZU), adică piața pe care se tranzacționează energia electrică pentru livrarea în ziua următoare.

Problemele de la Barajul Paltinu, care afectează zeci de mii de oameni din Prahova și Dâmbovița, au dus la întreruperea activității la centrala electrică de la Brazi, deținută de Petrom. Aceasta asigură 10% din producția națională de energie electrică.  

„Această oprire s-a făcut treptat. În momentul de față avem practic cu 800 de Megawați-oră mai puțin decât aveam în urmă cu 36 de ore, de exemplu, din zona hidrocarburilor. Asta înseamnă că am fost nevoiți să creștem cantitatea de import al gazelor naturale.

Practic avem în momentul de față un import cu 73% mai mare decât l-am avut când a început oprirea. Ce vă pot spune că prețurile pentru ziua următoare care au fost tranzacționate astăzi pentru ziua de ieri practic sunt cu 14% mai mari decât cele care au fost tranzacționate alaltăieri pentru ziua de astăzi.

Pentru ziua de astăzi asta înseamnă că, da, vom avea cu cel puțin 14% prețuri mai mari pe PZU, iar dacă situația se va menține, probabil că nivelul de import s-ar putea să crească, să crească cu încă 10-15% ori asta înseamnă că și cantitatea de bani sau mă rog, prețurile mai mari vor fi mai mari și pentru zilele următoare”, a explicat Dumitru Chisăliță. 

Președintele Asociației Energia Inteligentă a mai explicat că industria din zona Ploieștului are rezerve de apă, iar dacă se găsesc soluții în câteva zile nu ar trebui să existe probleme majore de funcționare. 

„Până la urmă avem o zonă industrială puternică în zona Ploieștiului și toată această zonă industrială este dependentă de prezența apei. Fie că discutăm de apă tehnologică care intră diverse procese, fie că discutăm de diverse procese de răcire care există în aceste instalații, tehnologice, toate se fac cu apă.

Chiar și încălzirea Ploieștiului, până la urmă, necesită apă, apă de adaos pentru a putea să funcționeze termoficarea într-un mod corespunzător. 

Fiecare din aceste entități au anumite rezerve. Rezervele sunt chibzuite și practic înseamnă mai multe zile în care ele pot să funcționeze. De asemenea, toată lumea lucrează pe stocuri.

Asta înseamnă că dacă totul se va rezolva timp de câteva zile, o săptămână, probabil că nu ar trebui să avem o problemă foarte mare în ceea ce privește alimentarea cu energie în general, fie că vorbim de energie electrică, fie că vorbim de termoenergie, fie că vorbim de produse petroliere”, a mai spus Chisăliță la Antena 3 CNN. 

Centrala electrică cu ciclu combinat de la Brazi joacă un rol esențial în asigurarea stabilității rețelei de electricitate și în securitatea aprovizionării cu energie.

 

Pusă în funcțiune în 2012, în urma unei investiții de 530 milioane EUR, centrala electrică cu ciclu combinat de la Brazi este cel mai mare proiect privat de producere a energiei electrice din România.  

Are o capacitate instalată de 860 MW și este compusă din două turbine pe gaze naturale, fiecare cu o capacitate de 290 MW, două cazane de recuperare și o turbină cu abur cu o capacitate de 310 MW.

Sistarea cu apă din Prahova și Dâmbovița a afectat funcționarea centralei de la Brazi. Centrala a fost oprită din lipsa apei necesare funcționării. Se anticipează repornirea tuturor celor 3 grupuri pe 4 decembrie. 

 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close