Update: Tudor Chirilă a revenit cu noi precizări pe tema bătăii care l-a avut ca protagonist. "E ultima postare legată de incidentul de azi. Aș vrea sa clarific ceva. Deși apreciez intenția mesajelor voastre de susținere, nu pot să fiu de acord cu încurajarea violenței. Nu e ok că l-am pălmuit pe individul ăla azi. Violența nu are scuză și nu poate fi vazută ca soluție în nicio situație. Nici cea fizică, dar nici cea verbală. Am scris textul de mai devreme pentru că era important să existe o declarație publică, asumată, vis-a-vis de ce s-a întâmplat, nu doar speculațiile inflamate din mass-media. Dar nu mă mândresc cu faptul că mi-am pierdut controlul, dimpotrivă. Chiar daca m-a provocat (intenționat sau nu), mi-ar fi plăcut să am capacitatea să-l ignor. Aș vrea totuși să remarc că la fel de regretabilă ca gestul meu este folosirea acestui incident ca retorică împotriva atitudinii mele civice", a scris Chirilă.
Tudor Chirilă a fost implicat astăzi într-un incident, un bărbat chemând polițiștii după ce a fost lovit de solistul trupei Vama.
Liderul #rezist și-a explicat ieșirea nervoasă:
”Cum ajungi “bătăuș” în presă?
Stăteam pe o bancă astăzi împreună cu frate-miu în fața unui loc în care obișnuiesc să-mi beau cafeaua. Mă pregăteam să-mi încep ziua și vorbeam nimicuri. Pe lângă noi trece un individ pe care îl cunosc din cartier, cu trei câini după el. Ne cunoaștem tangențial, dar omul îmi e mai mult necunoscut. Se oprește în fața noastră și mă întreabă direct de care parte sunt, ce ideologii am. Tonul un pic agresiv și un zâmbet metalic pe față. Bună ziua, îi spun, înainte de toate. Se conformează, apoi reia chestionarul, care e treaba cu ideologiile, îi spun că nu mai cred în ideologii, răspunde că nu se poate așa ceva, ce sunt, progresist, gender free? Debitul începe să crească, îl întreb dacă nu i se pare că e cam agresiv, îmi răspunde că e, pentru că eu fac mult rău și prostesc multă lume și debitul crește. De aici eu nu mai pot reproduce decât frânturi de cuvinte, i-am zis să-și plimbe câinii, a început să înjure și să-mi spună că taică-miu a fost un securist, că așa sunt și eu. Parcă asistam la o sumă de mesaje de pe facebook reproduse live în fața mea. Printre înjurături mi-am adus aminte că omul mă mai abordase nervos în perioada referendumului, apostrofându-mă tot ca militant gay sau mai știu eu ce. Atunci n-am răspuns. Acum însă injuriile și minciunile la adresa lui taică-miu au pus capac, nu m-am mai putut stăpâni și i-am tras două palme. Am avut sentimentul că le aștepta (nu pare genul de om care să stea să fie pălmuit) și chiar l-au bucurat pentru după aceea a continuat să fie agresiv. Am devenit și împuțit, jegos, nespălat, o scursură, mă trag din securiști, alte înjurături nedemne de a fi reproduse. Mi-a promis că merge la IML să-și scoată certificat, i-am răspuns că ar trebui să se dea cu capul de mulți pereți sau să se lovească singur ca să poată obține măcar o oră. M-a înjurat ca la ușa cortului, apoi l-am lăsat acolo așteptând poliția care cred că a și sosit.
Prima lecție pe care am învățat-o din chestia asta este că trebuie să mai lucrez un pic cu mine ca să fac față acestui gen de conflicte/provocări (pe Facebook e mai simplu, deși nu e o bucurie), adică să rămân calm în timp ce sunt terfelit. De data asta nu m-am putut controla și am pălmuit un om, iar lucrul ăsta nu i-a făcut dreptate nici lui taică-miu, nici mie. În ochii individului el rămâne un securist, iar eu rămân cu toate invectivele care au urmat și care cred că vor continua mult timp în mintea lui. În afara faptului că m-am simțit de căcat după ce l-am zgâlțâit un pic a trebuit să asist la o și mai mare avalanșă de mizerii. Prin urmare am greșit pe toate planurile: că am răspuns în prima fază, că am intrat în dialog cu unul care lătra la mine mai tare decât câinii lui, că mi-am pierdut cumpătul și am răspuns cu o palmă, că am răspuns și eu înjurăturilor lui (devenise de Stan și Bran la un moment dat). La scară mică am demonstrat, dacă mai era nevoie, că rezolvarea conflictelor în afara dialogului nu duce la nimic. Indiferent că am fost provocat cu un atac mizerabil la memoria tatălui meu care nu se mai poate apăra. Din păcate nici eu n-am putut s-o fac.
Astăzi, văd lipsa mea de control și din perspectiva scindării la care a ajuns societatea noastră încât pare că singurul mod în care mai putem să nu fim de acord este să dezlănțuim invective, jigniri și minciuni în fața unui om pe care nici nu ne-am propus să-l ascultăm. Cum am ajuns aici?” scrie Chirilă pe Facebook.
