Antena 3 CNN Actualitate Primarul Timișoarei Nicolae Robu a fost amendat cu 10.000 de lei pentru discriminare

Primarul Timișoarei Nicolae Robu a fost amendat cu 10.000 de lei pentru discriminare

Primarul Timișoarei Nicolae Robu a fost amendat cu 10.000 de lei pentru discriminare
Sursa foto: Foto: Facebook
04 Iul 2016   •   11:57

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a emis o amendă pe numele primarului Nicolae Robu, pentru că tramvaiele din Timișoara nu sunt adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități locomotorii. Edilul-șef s-a ales cu o sancțiune de 10.000 de lei și consideră că este un abuz.

Consiliul Director al CNCD a constatat încă din 2014 „caracterul discriminatoriu al neasigurării condițiilor de transport pentru persoanele cu dizabilități locomotorii în mijloacele de transport în comun”. Administrațiile publice locale aveau un termen de șase luni pentru a rezolva această problemă. Un an mai târziu, în 2015, reprezentanții Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării au constatat că situația nu a fost remediată. Au emis așadar un nou termen, dar în martie 2016 nu s-a văzut nicio schimbare.

„Această amendă de 10.000 de lei reprezintă în mod categoric un abuz. Municipiul Timișoara are deja două tramvaie ultramoderne, dotate inclusiv cu astfel de rampe. Pe parcursul acestui an, parcul se va înnoi cu încă 12, la fel. Alte 14 vor fi înnoite în 2017, iar pe fonduri europene, 2014-2020, vom achiziționa și 10-15, câte o să putem, tramvaie noi. Eforturi se fac, în mod evident, dar ce oraș are capacitatea să schimbe totul peste noapte, când este vorba de zeci de milioane de euro? Un singur tramvai nou costă 1-2 milioane de euro”, a spus Robu, pentru tion.ro.

×
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close