Antena 3 CNN Actualitate Prognoză meteo. Vremea se schimbă din nou. Temperaturi surprinzătoare în săptămâna ce urmează

Prognoză meteo. Vremea se schimbă din nou. Temperaturi surprinzătoare în săptămâna ce urmează

Schimbări surprinzătoare în ceea ce privește vremea. Meteorologii anunţă valori termice în creştere, care vor atinge 12 grade Celsius în sud-estul ţării. Şi ploile vor apărea în următoarele zile în majoritatea regiunilor, însă vor fi slabe cantitativ.

Prognoză meteo. Vremea se schimbă din nou. Temperaturi surprinzătoare în săptămâna ce urmează
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de M.V    |    09 Feb 2020   •   09:59

Săptămâna 10.02.2020 – 17.02.2020  

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile nord-estice şi în sud-vestul extrem al ţării.  Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile intracarpatice, dar mai ales în zona Carpaţilor Occidentali şi în nordul extrem al ţării. În rest cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale ale perioadei, uşor deficitare, local, în regiunile estice şi sud-estice.   

Săptămâna 17.02.2020 – 24.02.2020  

Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile, cu o abatere termică pozitivă uşor mai pronunţată în nord-estul teritoriului.  Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi deficitare în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului.   

Săptămâna 24.02.2020 – 02.03.2020  

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi uşor deficitar, în toate regiunile.   

Săptămâna 02.03.2020 – 09.03.2020  

Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru acest interval, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general deficitare în regiunile intracarpatice şi în cele sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
 

×
Subiecte în articol: ANM
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close