Antena 3 CNN Actualitate Proiectul pentru Formularul 600 a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor

Proiectul pentru Formularul 600 a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor

Proiectul pentru Formularul 600 a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor
23 Ian 2018   •   08:11

Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a publicat luni seară, pe site-ul ministerului, proictul de ordonanță de urgență prin care termenul de depunere a declarației 600 va fi prelungit până la data de 1 martie.

Proiectul a intrat astfel în dezbatere publică și ar putea fi adoptat în următoarea ședință de guvern.

„Având în vedere faptul că prin noul model fiscal de refomare a sistemelor sociale din România, declarația se depune și de către unele categorii de persoane care nu au avut această obligație înainte de 1 ianuarie 2018, cum ar fi persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din cedarea folosinței bunurilor, agricultură, silvicultură, piscicultură, investiții, asocieri cu persoane juridice sau din alte surse, pentru a veni în sprijinul acestora, se impune luarea unor măsuri privind prorogarea termenului de depunere a acestei declarații.”, se arată în nota de fundamentare.

Motivele invocate în susţinerea acestui proiect:

- Luând în considerare modificările legislative în domeniul fiscal adoptate recent care implică din partea contribuabililor conformarea la noile cerințe de raportare și îndeplinire a obligațiilor declarative instituite pentru stabilirea contribuțiilor sociale obligatorii, respectiv contribuția de asigurări sociale și de asigurări sociale de sănătate,

- În scopul evitării riscului neconformării, motivat de faptul că pentru anumite categorii de contribuabili care au obligația să completeze și să depună, până la data de 31 ianuarie 2018 formularul 600 – Declaratie privind venitul asupra căruia se datorează contribuția de asigurări sociale și cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate, acest formular prezintă caracter de noutate,

- Ţinând cont de situaţia obiectivă creată de reglementarea la nivel de ordonanță de urgență a termenului de depunere a declarației, termen care nu poate fi modificat decât printr-un act normativ de același nivel

- Având în vedere necesitatea ca măsura prorogării să fie adoptată anterior expirării perioadei până la care contribuabilul poate să-și îndeplinească obligațiile declarative, respectiv 31 ianuarie 2018

- Luând în considerare faptul că aceste situaţii aduc atingere interesului public general şi constituie un motiv de urgenţă deosebită şi extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,

se impune prorogarea termenului până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să-și îndeplinească obligațiile declarative în vederea stabilirii contribuțiilor sociale obligatorii, respectiv contribuția de asigurări sociale și de asigurări sociale de sănătate."

 

 

 

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close