Antena 3 CNN Actualitate Protest în Piaţa Universităţii. Aprobarea explorării gazelor de şist scoate iar oamenii în stradă

Protest în Piaţa Universităţii. Aprobarea explorării gazelor de şist scoate iar oamenii în stradă

Protest în Piaţa Universităţii. Aprobarea explorării gazelor de şist scoate iar oamenii în stradă
Sursa foto: Foto: Mediafax
de M.Z.    |    30 Mar 2012   •   11:55

Un protest împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist în România, prin fracturare hidraulică de către compania Chevron, va avea loc vineri, în Piaţa Universităţii din Capitală, între orele 17.00 şi 22.00, informează Agerpres.

Iniţiativa aparţine unui grup de locuitori din Bucureşti, care a invitat ONG-urile ce militează pentru protecţia mediului şi cetăţenii să participe la miting. 

Principala nemulţumire a protestatarilor este legată de primirea avizului de exploatare de către compania americană Chevron a perimetrului din Dobrogea (Adamclisi, Costineşti şi Vama Veche), în suprafaţă totală de aproximativ 300.000 de hectare.

Pe 22 martie 2012, peste 4.000 de locuitorii din Bârlad au protestat împotriva exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică de către Chevron. În Bucureşti a avut loc, de asemenea, un marş de protest la care au participat peste 100 de oameni.

Guvernul român a aprobat trei acorduri petroliere de concesiune de explorare-dezvoltare-exploatare în trei perimetre din Dobrogea, pentru compania Chevron România, potrivit unor hotărâri publicate miercuri în Monitorul Oficial.

Cele trei acorduri între Chevron şi Autoritatea Naţională pentru Resurse Minerale, aprobate în şedinţa de guvern din 20 martie, se referă la perimetrele EX 18-Vama Veche, EX-19 Adamclisi şi EX-17 Costineşti.

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close