Antena 3 CNN Actualitate Protest spontan al comisarilor Gărzii de Mediu: ”Este primul pas către grevă generală pe termen nelimitat”

Protest spontan al comisarilor Gărzii de Mediu: ”Este primul pas către grevă generală pe termen nelimitat”

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu au declanșat, joi, un protest spontan. Ei acuză că legea salarizării este aplicată și în cazul lor: ”Noi nu suntem niciodată excepția de la înghețarea salariilor, ci doar regula”.

Protest spontan al comisarilor Gărzii de Mediu: ”Este primul pas către grevă generală pe termen nelimitat”
Sursa foto: Facebook/ Garda Nationala de Mediu
de Mia Lungu    |    13 Ian 2022   •   13:13

”Noi, comisarii Gărzii Naționale de Mediu, am declanșat acțiunea spontană de protest, astăzi, 13 ianuarie 2022. Oprim pentru 2 ore toate activitățile de inspecție și control”, au anunțat aceștia printr-un comunicat de presă.

”Protestăm împotriva discriminării salariale, a inechităților la care suntem supuși, a tratamentului care ni se aplică de 5 ani încoace: minciuni, amânări, umilințe! Protestăm cu speranța ultimă că statul român va înțelege, o dată pentru totdeauna, că bătălia pentru un mediu curat trebuie dusă cu oameni motivați și sprijiniți în misiunea lor”, adaugă ei.

Comisarii GNM afirmă că nu sunt suficiente discursurile politicienilor despre protecția mediului.

”Veniți cu noi pe teren să vedeți în mod real cu ce ne confruntăm zi de zi! Să simțiți pe pielea voastră furia din neputința de a ne face profesia, așa cum am vrea să ne-o facem! Nu fiți complici cu cei care acționează sistematic împotriva drepturilor românilor la sănătate și la un mediu sănătos! Rezolvați problema finanțării adecvate a Gărzii Naționale de Mediu”.

Potrivit acestora, legea salarizării nu este aplicată în cazul lor.

”Din 2017 ni se tot promite că legea salarizării, 153/ 2017 va deveni realitate și pentru noi. De la an la an, salariile sunt înghețate pentru cei din GNM. Noi nu suntem niciodata exceptia de la înghețarea salariilor, ci doar regula. În 2022 pentru 2021, în 2021 pentru 2020 și asa mai departe.

Toți decidenții guvernamentali din ultimii ani și-au încălcat grosolan promisiunea că drepturile noastre legitime vor fi onorate. Nici acum, în 2022, nu beneficiem de prevederile legii! Suntem instituția publică cel mai prost plătită din întreaga țară!

Avem atribuții și responsabilități sporite de la an la an, dar salarizarea a rămas cu mult în urma altor instituții publice, cu încărcare profesională sub cea a GNM. Cu salarii de cca. 2600 de lei, fără suport juridic asigurat de instituție e greu să trăiești, să-ți faci munca așa cum se cuvine, darămite să mai prestezi și serviciu de permanență neplătit!

Protestul nostru nu se va opri aici! Este primul pas către grevă generală pe termen nelimitat”, conform comunicatului semnat de președintele Sindicatului Național al Gărzii de Mediu, Valentin Neagoe.

×
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close