Antena 3 CNN Actualitate Radu Mazăre, salariat pe bani frumoşi în Egipt: Voi fi consultant în dezvoltare urbană și turistică

Radu Mazăre, salariat pe bani frumoşi în Egipt: Voi fi consultant în dezvoltare urbană și turistică

Radu Mazăre, salariat pe bani frumoşi în Egipt: Voi fi consultant în dezvoltare urbană și turistică
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    05 Mai 2016   •   13:20

Este zi importantă pentru Radu Mazăre. În timp ce magistraţii Curţii Supreme decid dacă menţin sau nu judecarea dosarului în care Mazăre este acuzat alături de fostul viceprimar al Constanţei, Gabi Stan, şi de afaceristul Sorin Strutinsky, fostul primar al Constanţei este salariat pe bani frumoşi în Egipt.

„Am fost și am negociat contractul. Primisem o ofertă de muncă din partea unei companii cu dezvoltări turistice foarte mari. Am primit contractul semnat, urmează să-l semnez și eu. Voi fi consultant în ceea ce privește dezvoltarea urbană și dezvoltarea turistică”, a declarat Radu Mazăre, joi, Antena 3.

„Nu mai vreau să mai fiu persoană publică (...). Eu sunt de profesie inginer electrician naval, n-am profesat însă. Îi ajut să dezvolte orașul și să-l administreze, să fie atractiv pentru turiști”, a mai spus Radu Mazăre.

La jumătatea lunii trecute când a fost la Curtea Supremă, la un nou termen în dosarul în care e acuzat de luare de mită, fostul primar spunea că şi-ar dori să lucreze pe mare, ca navigator, ori în administraţie.

 

 

×
Subiecte în articol: Radu Mazare Egipt inginer
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close