Realizatorul emisiunii "Punctul de Întâlnire", Radu Tudor, a publicat, pe blogul personal, o scrisoare adresată fostului ambasador al SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein.
Radu Tudor a explicat, într-o intervenţie telefonică la emisiunea "Esenţial", realizată de Alina Petrescu, la Antena 3, că Gitenstein a dat dovadă, în timpul mandatului său, de partizanat politic în favoarea lui Traian Băsescu, lucru nepermis pentru un oficial de acest rang.
"Am simţit nevoia, după 21 decembrie şi după evenimentele acestea din ultimele două săptămâni, arestări, plângeri, afirmaţiile făcute de Elena Udrea, am simţit nevoia să îi scriu lui Gitenstein, pe care l-am perceput la început ca fiind un om priceput, el nu este un diplomat de carieră, este un om politic, a fost numit de administraţia Obama şi, la începutul mandatului său, părea un om echilibrat. Din păcate, de la mijlocul mandatului său până la final, a dat dovadă de un partizanat politic nepermis în favoarea lui Traian Băsescu, în favoarea PDL."
Radu Tudor a explicat că există şi cablograme WikiLeaks în care apare oficialul american, documente care ar putea fi foarte relevante.
"Nu vreau să fac acum referire la conţinutul unor cablograme dezvăluite pe WikiLeaks, cu un conţinut absolut incredibil, unele dintre ele semnate chiar de Gitenstein, care descriu atmosfera discuţiilor sale de la Cotroceni cu Traian Băsescu. Înţeleg sensibilitatea departamentului de stat al SUA pentru subiectul WikiLeaks, numai că acel conţinut dezvăluie un lucru absolut deranjant pentru mine, ca şi jurnalist, acest partzanat politic, implicarea lui Gitenstein doar în campaniile împotriva adversarilor lui Traian Băsescu, salutând eforturile anticorupţie ce se manifestau doar în privinţa adversarilor preşedintelui, nu şi în privinţa apropiaţilor săi. Şi astăzi, instituţiile judiciare ne confirmă că în jurul lui Traian Băsescu şi chiar el personale, se dezvoltase o reţea de crimă organizată la cel mai înalt nivel politic", a explicat Radu Tudor.
"Şi îl întreb cu toată deferenţa, dar cât se poate de ferm, pe Mark Gitenstein. Cum se simte Gitenstein când vede aceste dezvăluiri, când el, ca şi fost ambasador al SUA, pe timpul mandatului său, a sprijinit foarte multe din persoanele acuzate astăzi?"
"Foarte marcat de ceea ce s-a întâmplat în ultimele 2 săptămâni, de faptul că aceşti indivizi ai lui Băsescu au beneficiat de un parti prix nepermis din partea unui oficial american la Bucureşti. Am vrut să scriu acest lucru. Îmi aduc aminte de comportamentul acestuia în iulie 2012, când trimisul special al departamentului de stat american, Philip Gordon, a fost informat, chiar de către Gitenstein şi Băsescu, că este vorba despre o lovitură de stat şi că sunt 2 milioane de voturi fraudate. Nu a existat nicio bază juridică pentru afirmaţiile făcute. Eu cred că Mark Gittenstein rămâne ca un partizan al regimului Băsescu şi nu ca un ambasador la Bucureşti, apreciat pentru profesionalismul său."