Oamenilor le plac minunile, dar atunci când au parte din ele, nu le cred cu adevărat. Poate pentru că în lume există o sumedenie de falși făcători de minuni. Poate pentru că știința nu le poate explica, mintea nu le poate înțelege, iar sufletul nu ne e suficient de antrenat să le primească. Sau pentru că, pur și simplu, așa ne apărăm conștiința vinovată. Pentru că, dacă am credem minuni, firesc ar fi să ne abandonăm metehnele, să ne reparăm greșelile și să ne croim viața după cea a celor care înfăptuiesc acele miracole. Adică ar trebui să trăim ca sfinții. Ca Arsenie Boca, de exemplu, omul care ne-a pus și ne pune încă la grea încercare credința în minune.
„El a fost dus la Sfântul Munte și a stat 2 ani. A fost hrănit de îngeri cât a studiat Noul și Vechiul Testament”, a spus ucenicul lui Arsenie Boca.
El e ultimul ucenic al lui Arsenie Boca. Și fie a văzut de aproape minunile monahului, fie le-a descoperit în istorisirile acestuia. Acolo, la Athos, spune, părintele Arsenie a stat în chilia unui sfânt, a ținut, ca și Mântuitorul, 40 de zile de post negru și a fost luminat. Atunci a primit darul de a citi suflete și acele puteri divine care au uimit atâția români.
„Cum mergi către munte, către pădure, sunt două lacuri și primul e făcut de părintele Arsenie. Pietrele astea mari le ridica părintele Arsenie și avea o putere de neimaginat. Pietre cât masa de mari”, mărturisește un bărbat.
Dar această putere i-a adus dușmani de moarte, căci vremurile erau tulburi. Comuniștii s-au speriat tare de credința lui capabilă să mute munții, bănuind că monahului i-ar fi foarte ușor să schimbe inclusiv regimul. Nu e legendă, e fapt. Această teamă reiese și din notele agenților Securității puși să-l urmărească pe părintele Arsenie.
„Duce o viață extrem de severă, se supune unei asceze riguroase, mănâncă foarte puțin și numai legume, doarme jos pe podele și se roagă necontenit, stând ceasuri întregi în genunchi”, se arată în notele agenților Securității.
Regimul îl invidia pentru popularitate, pentru că lumea venea cu patimă spre el. Toți voiau să-l vadă, să-l audă, să-i vorbească, să asiste la vreo minune de-a lui.
„Erau lucruri așa care pentru dânsul erau ferești, pentru noi sfidau legile fizicii. S-a stins lumânarea și s-a dus la altă lumânare care ardea, a luat lumina pe deget și a pus-o pe lumânare. Vocea lui vibra de lumină și de dragoste. Nu pot să vă spun cum era”, povestește o femeie.
Chiar Arseni Boca spunea: „După câțiva ani de la călugăria mea și intrarea în preoție mi s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am urmărit. O mare influență în popor, o faimă de predicator și de preot.”
Regimul știa că e numit „Sfântul” și a urmărit să-l îndepărteze de lume, de aceea l-au și arestat. Au încercat să-l acuze de legionarism, dar singura dovadă pe care au găsit-o a fost cea povestită de monah. Relația duhovnic-credincios dintre Arsenie Boca și orice enoriaș cu păcatele și suferințele lui, fie el și legionar. Dar asta nu i-a împiedicat pe comuniști să-l tortureze. Timp de un deceniu l-au anchetat și l-au schingiuit de nenumărate ori prin închisori, la Ocnele Mari sau la Canal. Acolo, părintele Arsenie Boca a fost martirizat.
„În momentul când el intra în canonul lui de rugăciune, săreau zăvoarele de pe uși. Au pus pe cineva în celulă și l-a întrebat: Părinte, de ce sar zăvoarele când începeți să vă rugați? Și părintele a spus: un om care se roagă cu adevărat este un om liber”, a mai povestit femeia.
Cât despre securitate, ea nu i-a dat niciodată libertate totală. A continuat să-l urmărească și după ieșirea din închisoare. Dar pe Arsenie Boca asta nu l-a oprit. El avea o misiune pe pământ, pentru împlinirea căreia a trebuit să lucreze prin doi oameni. Unul dintre ei este monahul Pantelimon, care are acum aproape 100 de ani, și el chinuit prin temnițele comuniste. Acolo, spune, a văzut-o pe Maica Domnului și rănile torturii i s-au vindecat.
„O bucurie. Așa, parcă ieșeau flăcări. Nu se poate spune, nici nu poți înțelege”, a spus ultimul ucenic al lui Arsenie Boca.
Celălalt a fost Moș Ilie, un bătrân din Bucovina, fără prea multă carte, pe care însă oamenii îl credeau călugăr, deși el nu era decât un simplu frate de-al bisericii, ca.
„Și Sfânta Treime. Părintele Arsenie primul, cel de sus, de-a dreapta, Moș Ilie, și de-a stânga, Părintele Pantilimon. Nu se putea o lucrare să se facă fără cei trei”, a spus o femeie care este o rudă de-a lui Moș Ilie, dar pentru că familia lui n-a scăpat niciodată de frica persecuției, preferă să nu se arate și să nu-și spună numele.
Întregul material poate fi urmărit în clipu video de mai sus.
