Antena 3 CNN Actualitate Religie Cuvintele pe care nu trebuie să le rostești sub nicio formă în fața preotului!

Cuvintele pe care nu trebuie să le rostești sub nicio formă în fața preotului!

Cuvintele pe care nu trebuie să le rostești sub nicio formă în fața preotului!
15 Feb 2018   •   10:08

Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni din Iaşi, devenit celebru pe internet pentru predicile sale nonconformiste, a explicat cum trebuie să fie relația dintre duhovnic și credincios.

"Trebuie să scrii pe o hârtiuță tot ceea ce te frământă, și tot ce ți-e rușine să spui, te bagi sub epitrahir și îi dai hârtiuța preotului ca să citească și îi spui atât:

„Nu mă întrebați nimic, pentru că mi-e jenă!”

Pentru că preotul, din ce au scris acolo, vă deduce ce trebuie să dezlege!

Am avut cazuri de genul ăsta și ca să încurajez și să stârpesc „prostia asta”, pentru că apare următorul lucru, în momentul în care ai o relație cu duhovnicul și te știi de multă vreme, se creează o mică familiaritate sufletească, și nu vrei să-și strice părerea despre tine… sau să te privească cu alți ochii..

Dar eu totdeauna le spun:

„Pentru nimicul ăsta ai stat atât încărcat?”

Și dacă au trecut de la înfăptuire 10 – 15 ani, nici nu mai dau canon, căci se prescrie, ca la avocat!"

Continuarea, pe ganduridinierusalim.com.

×
Subiecte în articol: Părintele Calistrat
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close