Antena 3 CNN Actualitate Religie Relaţiile intime în postul Paştelui. Ce spune părintele Cleopa despre copilul conceput în această perioadă

Relaţiile intime în postul Paştelui. Ce spune părintele Cleopa despre copilul conceput în această perioadă

Unii creştini sunt de părerea că este suficient să nu mai consume produse de origine animală când țin post. Totuși, mulți se întreabă daca relațiile intime sunt permise în aceasta perioadă.

Relaţiile intime în postul Paştelui. Ce spune părintele Cleopa despre copilul conceput în această perioadă
Sursa foto: Hepta | MM2
de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Mar 2022   •   11:00

Postul Paştelui înseamnă curăţirea sufletească şi trupească. În această perioadă de post, timp de 40 de zile, credincioșii se abţin de la consumul de alimente de origine animală, iar unele cupluri nu se mai apropie trupeste.

Unii oameni sunt de părerea că este suficient să nu mai consume anumite categorii de produse atunci când țin post. Totuși, mulți se întreabă daca relațiile intime sunt permise în aceasta perioadă. Un element important al postului în viaţa de familie este înfrânarea trupească a soţilor de la păcatul trupesc, scrie ortodoxia.me

Ce spune biserica despre copilul conceput în această perioadă

Postul înseamnă autodiscipină. Acesta ne învaţă cum să ne stăpânim simţurile şi trupul, el ne învaţă cum să ne înfrânăm de la relaţiile intime.

Soţii trebuie să se înfrâneze şi în zilele în care se pregătesc să primească Sfânta Împărtăşanie. De asemenea, în ajunul sărbătorilor împărăteşti, în Săptămâna Luminată şi în zilele Crăciunului.

Un element important al postului în viaţa de familie este înfrânarea trupească a soţilor. Încălcarea ei trebuie însoţită de pocăinţă şi de multe ori are ca rezultat sarcinile nedorite, îmbolnăvirea copilului conceput în timpul postului etc. „Posibil ca de boala soţiei, scria stareţul Ambrozie unui creştin, să fiţi de vină chiar dumneavoastră: poate nu aţi respectat sărbătorile sau nu aţi fost fidel soţiei, fapt pentru care Dumnezeu v-a pedepsit cu boala ei”.

Postul Paştelui, alături de Săptămâna Patimilor reprezintă pentru credincioşi ducerea luptei cu propria fiinţă, după reguli bine stabilite. Însă la fel de adevărat este că există persoane care ajung să-şi orânduiască perioada de post în funcţie de ceea ce cred că este potrivit pentru sine, de sfaturile celor din jur, mimând datoria de bun creştin.

Sfântul Ioan Gură de Aur oferă lămuriri despre păcatul desfrânării: “Într-adevăr, căsătoria a fost lăsată de Dumnezeu pentru naşterea de copii. Dar a fost lăsată şi pentru o pricină mult mai mare, anume ca să stingă aprinderile firii noastre. Căsătoria nu mai are decât o pricină pentru a exista: îndepărtarea desfrâului şi a desfrânării.”

Toată viaţa, creştinul, de când se cunună şi până la moarte, n-are voie să se împreuneze cu soţia lui decât numai marţea şi joia, dacă nu-i Post şi dacă nu-i sărbătoare atunci. Şi doctorii de azi, după ştiinţă, arată că cei mai sănătoşi copii devin din aceasta că bărbatul să nu aibă contact cu soţia decât de două ori pe săptămână. Marţea şi joia sunt lăsate pentru împreunarea soţului cu soţia, de când începe ziua, de la miezul nopţii.”, spunea și Părintele Cleopa.

×
Subiecte în articol: Paste copil relatii intime parintele cleopa
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close