Antena 3 CNN Actualitate Religie Rugăciunea care te ajută în vremuri de necaz

Rugăciunea care te ajută în vremuri de necaz

Rugăciunea care te ajută în vremuri de necaz
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
31 Mai 2018   •   15:07

Ce trebuie să facem în vreme de necazuri, atunci când lucrurile nu ne merg așa cum trebuie. Părintele Ambrozie ne îndeamnă să facem așa.

„Dumnezeu a spus: „Prin răbdare mântuiţi-vă sufletele voastre, pentru că doar cel ce va răbda până la capăt se va mântui”. Cum, totuşi, poţi dobândi răbdarea, atunci când n-o ai? Unui asemenea om Dumnezeu îi oferă lecţii de răbdare şi smerenie. (...)

Putem să ne izbăvim de supărarea faţă de cei care ne fac rău şi ne vorbesc asemenea în felul următor: să ne închipuim că acei oameni care ne pricinuiesc răul sunt arma voii lui Dumnezeu şi să ne rugăm Lui: „Doamne, ajută-mă să pot duce toate acestea până la capăt!” Căci noi suntem mândri, bolnavi, stricaţi. De ce se supără omul? De ce, atunci când este corectat pentru ceva prin cuvânt, el explodează: „Cu ce drept mi se spune aceasta? Dar nu ştiţi cine sunt eu?” Aceasta este o boală a sufletului. Oriunde l-ai atinge, peste tot îl doare. însă în împărăţia lui Dumnezeu intră oameni sănătoşi şi puternici în duh, scrie ortodoxia.me.

×
Subiecte în articol: rugaciune
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close