Antena 3 CNN Actualitate Religie Rusalii 2018. Cea mai mare greșeală pe care o poți face în ziua de Rusalii

Rusalii 2018. Cea mai mare greșeală pe care o poți face în ziua de Rusalii

Rusalii 2018. Cea mai mare greșeală pe care o poți face în ziua de Rusalii
27 Mai 2018   •   09:08

RUSALII 2018 Sărbătoarea Rusaliilor este cunoscută ca o sărbătoare creştină, care se sărbătoreşte la 50 de zile după Paşti şi care se mai numeşte şi sărbătoarea Cincizecimii.

În această zi întreaga comunitate creştină din lume sărbătoreşte pogorârea Duhului Sfânt şi naşterea bisericii.

RUSALII 2018 Potrivit credintelor populare, Rusaliile sunt niste fiinte fantastice, malefice, asemanatoare ielelor, care umbla prin vazduh incepand cu ziua de Strat de Rusalii (miercuri, a 25-a zi dupa Pasti) si provoaca mult rau oamenilor: ii pocesc, ii schimonosesc si ii innebunesc pe toti cei care nu le respecta zilele. De aceea, femeile nu lucrau nimic in toate miercurile care se derulau de la Stratul de Rusalii pana la Duminica Mare. Rugăciunile sunt deosebit de puternice în această zi și chiar sunt indicate, pentru a contracara puterea cvasi-malefică a ielelor.

Pentru a apara gospodaria de invazia acestor spirite, in sambata Rusaliilor oamenii obisnuiesc si astazi, in virtutea traditiei, sa arboreze la porti, in foisoare, pe ganguri sau la intrarile in case, ramuri verzi de tei. De asemenea, pentru a se feri de Rusalii, oamenii trebuie sa poarte asupra lor frunze de pelin, iar daca le intalnesc, sa nu le vorbeasca. Fiind zane ale apelor, de ziua lor e bine sa nu te scalzi, caci te paste inecul!

RUSALII 2018 Rusaliile sunt sufletele fetelor moarte de tinere. Dansează în aer sau pe pamânt, noaptea, aşezate în cerc, dar dacă sunt zărite de un muritor sau dacă, din greşeala cineva calcă pe locul pe care au dansat, acesta se îmbolnaveşte foarte grav de o boala numită, în limbaj popular, „luat de Rusalii”.

Ele umblă în cete formate din spirite fără soţ (3-5-7-9). Dacă se întâmplă să fie văzute, sau auzite de cineva, acela nu trebuie să se mişte sau să le vorbească. Pe unde jocă, pământul rămâne ars şi bătătorit, iarba se înegreşte sau încetează să mai crească.

×
Subiecte în articol: greseala sarbatoare
Parteneri
Marcel Boloş, planuri pentru creşterea TVA-ului în România
x close