Antena 3 CNN Actualitate Religie Soarta cumplită a singurului patriarh al tuturor ortodocşilor care a slujit ca preot într-o biserică din România

Soarta cumplită a singurului patriarh al tuturor ortodocşilor care a slujit ca preot într-o biserică din România

Soarta cumplită a singurului patriarh al tuturor ortodocşilor care a slujit ca preot într-o biserică din România
Sursa foto: sursa foto: Adevărul/ C.Crangan
26 Apr 2017   •   09:17

Patriarhul Atanasie Patelarie a trăit timp de 11 ani în mănăstirea Sfântul Nicolae din Galaţi, după ce a fost alungat de turci din Constantinopole. El a fost patriarh în două rânduri. Prima oară a fost arestat şi întemniţat de otomani, apoi izgonit, iar a doua oară a renunţat la scaun sub presiunea musulmanilor şi catolicilor.

Legăturile Sfântului Atanasie cu teritoriul românesc sunt profunde şi nu au legătură doar cu împrejurările istorice în care patriarhul ecumenc Atanasie al III-lea Patelarie a fost izgonit de turci din Constantinopole, reşedinţa din totdeauna a liderilor ortodoxiei. Potrivit unei vechi însemnări greceşti (citate de istoricul Al.Papadopol-Calimah), în anul 1626, Sfântul Atanasie Patelarie „s-a aflat în Ţara Românească, în postul de dascăl.

În această perioada, el a tradus în limba greacă populară Psaltirea”. Nu după multă vreme, s-a intors în insula Creta (unde-şi avea originile), unde a slujit ca preot, iar la 1631 a fost chemat de patriarhul ecumenic Chiril Lucaris la Constantinopole şi a fost hirotonit episcop de Tesalonic.

Continuarea, pe Adevărul.ro.

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu ar urma să îşi retragă candidatura
x close