Antena 3 CNN Actualitate Riscul de război nuclear, la cel mai înalt nivel de după Războiul Rece

Riscul de război nuclear, la cel mai înalt nivel de după Războiul Rece

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 12:25 13 Iun 2022 Modificat la 12:26 13 Iun 2022
explozii Liov
Rusia a efectuat bombardamente în oraşul ucrainean Liov, afirmă oficialii ucraineni Sursa foto: Twitter/ Al Jazeera English

Avertismentul a fost lansat într-un raport al institutului de Cercetare pentru pace de la Stockholm. Un raport conform căruia stocul de arme nucleare va crește începând de anul viitor. 

Analistul militar, Ion Petrescu, a explicat în exclusivitate pentru Antena 3 ce înseamnă acest risc. 

”Este corect să informăm telespectatorii că aceste date care au fost furnizate de către Institutul Național de Cercetare pentru pace de la Stockholm reflectă o măsurare a potențialului nuclear și a ipotezelor de utilizare a acestora la nivelul lunii ianuarie 2022. Adică înaintea acțiunii forței expediționare ruse din Ucraina. 

În al doilea rând, există o îngrijorare față de faptul că o țară nucleară precum Federația Rusă se află în conflict cu o țară care a avut generozitatea să cedeze armele sovietice depozitate anterior pe teritoriul ei, mă refer la Ucraina, în baza unui acord semnat la Budapesta. Dar au mai fost situații recente când țări nucleare, cum a fost cazul Statelor Unite ale Americii în Vietnam sau a Uniunii sovietice în Afganistan, au pierdut războiul practic și au trebuit să își retragă trupele din țările menționate în condiții prezentate de o capitală sau alta fiind favorabile celor care au preferat să lase națiunile respective să își gestioneze singure soarta. 

Dar există o problemă și problema aceasta este că țările nucleare, Statele Unite, Rusia, Marea Britanie, Franța, China, India, Pakistan, Israel și Coreea de Nord se află în tabere geopolitice diferite. Dar amenințarea cu folosirea de arme nucleare este una și recursul concret, real, pe câmpul de luptă este cu totul alt ceva. 

Aș vrea să mai fac o singură mențiune realistă și fără altă conotație. Admițând scenariul că în minutul unu Moscova ar ordona trimiterea unei arme nucleare, asta înseamnă că în minutul doi reacția aliaților ar fi nimicitoare și ar fi de domeniul istoriei existența statalității ruse. Nu, nu se va ajunge la război nuclear”, a declarat analistul Ion Petrescu la Antena 3. 

×
Etichete: razboi nuclear
x close