Antena 3 CNN Actualitate Mulți români nu își retrag banii de pensie privată. Analist fiscal: ”Cetățeanul trebuie să se informeze cum poate obține acei bani”

Mulți români nu își retrag banii de pensie privată. Analist fiscal: ”Cetățeanul trebuie să se informeze cum poate obține acei bani”

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 13:45 11 Ian 2022 Modificat la 13:58 11 Ian 2022
roman-bani-pensie-privata
Mulți români nu își retrag banii de pensie privată Sursa foto: Antena 3

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) intenţionează să modifice legea pensiilor private facultative astfel încât administratorii fondurilor să fie obligaţi să-şi informeze cotizanţii asupra posibilităţii retragerii fondurilor când împlinesc vârsta de 60 de ani.

„Probabil acele persoane fizice fie n-au știut de existența acestor bani, fie n-au făcut demersurile necesare din diverse considerente. Banii nu rămân la asigurările private pentru că nu sunt ai lor. Cetățeanul care are de primit acești bani va trebui să se informeze cum poate să obțină acei bani și să-i ceară. Orice persoană fizică se va adresa cu o cerere la fondul de pensii private, iar acel fond va trebui să-i restituie suma toată.”, a explicat analistul fiscal Adrian Bența pentru Antena 3.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), vrea să impună administratorilor de pensii private facultative (pilon III) să treacă în scrisoarea anuală pe care o trimit clienţilor şi prevederea legală care arată că „participantul care a împlinit vârsta de 60 de  ani poate opta pentru solicitarea sumei existente în contul său ca plată unică sau plăţi eşalonate”, arată un proiect de modificare a normei 19/2021.

×
Parteneri
x close