Antena 3 CNN Actualitate Românii care au contracte concurențiale riscă facturi uriașe. Câți bani vom plăti iarna aceasta

Românii care au contracte concurențiale riscă facturi uriașe. Câți bani vom plăti iarna aceasta

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:56 08 Oct 2021 Modificat la 10:10 08 Oct 2021
contracte-concurentiale-facturi-uriase
Sursa foto: Pixabay

Prețul gazului pe bursa română de mărfuri a ajuns de două ori mai mare decât cel actual și asta la cele mai bune oferte disponibile pe piață în acest moment și, de asemenea, de șase ori mai mare decât cel din contractele concurențiale semnate în a doua jumătate a anului trecut.

Oferta pentru un consum de 1.000 kWh pe lună, la gaze naturale: 

Valoarea unei facturi cu livrare la 1 octombrie ar ajunge la un preț maxim de 477,94 lei, iar valoarea unei facturi livrare la 1 noiembrie ar ajunge la un preț maxim de 823,04 lei. Astfel, românii ar plăti cu 345,1 lei mai mult (+ 72%).

Oferta pentru un consum de 100 kWh pe lună, la energie electrică:

Valoarea unei facturi cu livrare la 1 octombrie ar ajunge la un preț maxim de 175,52 lei, iar valoarea unei facturi livrare la 1 noiembrie ar ajunge la un preț maxim de 199,32 lei. Diferența pentru cei care își vor reînnoi contractele va fi, la energie electrică, de 23,8 lei (+ 13,5%).

Autoritățile nu au luat până acum nicio măsură concretă în privința limitării creșterii prețurilor la energie. În urma ultimei ședințe de guvern, premierul interimar Florin Cîțu a spus că vrea plafonarea prețurilor după ce va reveni la guvernare cu drepturi depline. În doar șapte ore, prețul gazelor pe bursă a crescut cu 27%.

Specialiștii spun că plafonarea la producător nu este o soluție pentru că, de fapt, ar încuraja exportul producătorilor români, iar astfel s-ar crea o problemă de securitate energetică.


 

×
x close