La 3 ianuarie 2001, Cătălina Doiciu a ajuns la Poliţia Predeal împreună cu logodnicul ei, care avusese o altercaţie cu un taximetrist în gară. Pentru că poliţiştii se manifestau violent faţă de logodnic, Cătălina Doiciu, care avea 19 ani la acea dată, i-a luat apărarea acestuia şi a fost lovită de poliţistul L.I. sub privirile altor patru colegi de breaslă.
Tânăra a fost evaluată de un medic legist, care a considerat că are nevoie de 12 - 14 zile de îngrijiri medicale.Conform certificatului medico-legal, Cătălina Doiciu a suferit un traumatism cranian, multiple lovituri şi contuzii ale feţei şi piramidei nazale.
Ea a făut plângere penală împotriva poliţistului care a bătut-o, plângere analizată la acea vreme de Parchetul militar, întrucât poliţia nu fusese demilitarizată, arată APADOR-CH.
Rezultatul cercetării Parchetului militar a fost că tânăra de 19 ani ar fi sărit să-l bată pe poliţist, motiv pentru care el i-ar fi dat o singură palmă. În aprilie 2002, cauza s-a soluţionat cu o amendă administrativă aplicată poliţistului pentru "lipsa de gravitate a faptelor". Ulterior amenda a fost anulată, iar în perioada 2003-2004 poliţistul L.I. a fost avansat în funcţia de agent şef principal. Cauza a ajuns la CEDO în 2008.
Ştiri video recomandate