Antena 3 CNN Actualitate România poate revendica 15% din Antarctica

România poate revendica 15% din Antarctica

România poate revendica 15% din Antarctica
Sursa foto: foto: pixabay.com
31 Ian 2017   •   20:20

Pe 30 ianuarie 1820, englezul Edward Bransfield a descoperit Antarctica. La 197 de ani de la acel moment, un lucru mai puțin cunoscut este faptul că țara noastră poate avea o colonie pe acest continent cu o suprafață de zece ori mai față de suprafața actuală a României, care măsoară doar 238.391 de kilometri pătrați.

Este vorba de un teritoriu de 15% din Antarctica, continent pentru care se desfășoară procese internaționale îndelungate de revendicare, așa cum ne-au precizat oameni de știință care l-au cunoscut pe Teodor Negoiță, explorator român decedat în 2011 și care a făcut incursiuni pe continentul de la Polul Sud. Există opt state care au revendicări asupra unor teritorii din Antarctica. Aceste țări și-au amplasat în cadrul propriilor teritorii baze de observație și studiu științific.

Este vorba de Argentina, Marea Britanie, Chile, Norvegia, Noua Zeelandă, Australia, Franța și Brazilia. Pe lângă aceste regiuni, în Antarctica mai este o suprafață care este denumită Zona Neutră și care măsoară peste două milioane de kilometri pătrați din cei 14 milioane de kiometri pătrați cât măsoară întreg continentul aflat la Polul Sud.

Mai mult, pe Libertatea.ro.

×
Subiecte în articol: Antarctica România
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close