Antena 3 CNN Actualitate România sigilează la graniță TIR-urile care vin din Ucraina | Deciziile ministrului Agriculturii

România sigilează la graniță TIR-urile care vin din Ucraina | Deciziile ministrului Agriculturii

TIR-urile cu cereale din Ucraina intră în România cu sigiliu pe ele. Țara noastră va permite doar tranzitul acestor TIR-uri, nu și importul cerealelor. Ce alte decizii au mai fost luate.

România sigilează la graniță TIR-urile care vin din Ucraina | Deciziile ministrului Agriculturii
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Claudia Popovici    |    19 Apr 2023   •   16:31

Sunt decizii de ultimă oră luate la Ministerul Agriculturii, decizii venite în urma unor discuții între ministrul Petre Daia și omologul său ucrainean.

În primul rând, TIR.urile ucrainene vor fi sigilate. Totodată, ministrul Petre Daea a anunțat faptul că acele controale de calitate a mărfii nu vor mai fi făcute la destinație, așa cum se făcea până acum, ci direct în punctele vamale. Vorbim de controale coordonate de cei de la ANSVSA, controale care ar trebui să stabilească şi calitatea mărfii.

Pe de altă parte, ministrul agriculturii a mai adus la cunoștință și a cerut părții ucrainene să ia măsuri în privința importului de rapiță și de floarea soarelui, în principal acolo unde sunt cele mai mari probleme atunci când vine vorba de agricultorii români.

Ministrul Petre Daea i-a cerut omologului ucrainian să ia măsuri în acest sens și să pregătească un răspuns deschis, astfel încât acest grâne să nu mai fie comercializate în țara noastră.

Mai exact, ucrainienii să stabilească în ce țară vor comercializa aceste grâne. Totodată, este important de menționat faptul că la finalul acestei săptămâni omologul ucrainian va veni în țara noastră și va avea o discuție cu Petre Daea.

Iar la finalul acestei zile vom afla încă o serie de concluzii extrem de importante, pentru că la ora 17:00 începe o discuție, o ședință cu toți miniștrii agriculturii din întreaga Uniune Europeană, cu cei care se ocupă de comerțul extern, mai ales.

Vorbim de cei care se află pe granița cu Ucraina, pe țările care se află la granița cu Ucraina, pentru a stabili o serie de măsuri pe care ministrul Petre Daea le va transmite omologului său ucrainean la finalul acestei săptămâni, vineri, când va ajunge în țara noastră.

×
Subiecte în articol: Ucraina tiruri cereale din Ucraina
Parteneri
El este tânărul de 27 de ani, ucis pe o stradă din Suceava!
x close