Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Angajările din sistemul de sănătate au fost deblocate | Marcel Ciolacu: "O să venim cu o soluţie ca să impulsionăm angajările"

Angajările din sistemul de sănătate au fost deblocate | Marcel Ciolacu: "O să venim cu o soluţie ca să impulsionăm angajările"

Se fac angajări în sistemul medical. Anunțul a fost făcut de Marcel Ciolacu care a declarat că măsurile luate de Guvern permit, în prezent, angajarea de personal medical în spitale fără să existe obligativitatea unui memorandum.

Angajările din sistemul de sănătate au fost deblocate | Marcel Ciolacu: "O să venim cu o soluţie ca să impulsionăm angajările"
Sursa foto: Facebook/ Marcel Ciolacu
de Redacția Antena 3 CNN    |    26 Mar 2024   •   14:33

Din dorința de a rezolva problema lipsei de personal medical în unităţile spitaliceşti mari, de genul Spitalului Universitar sau Institutului Clinic Fundeni, Guvernul a deblocat angajările. 

"Ştiţi foarte bine că am deblocat posturile din învăţământ şi din sănătate. Nu mai există obligativitatea unui memorandum în cazul în care cineva iese la pensie sau renunţă, îşi dă demisia. Automat, managerii pot să facă angajări. La sistemul de urgenţă nu există nicio restricţie, la fel şi la ATI. Acum, după discuţiile avute cu domnul ministru, o să mergem şi pe instituţiile mari spitaliceşti.

Sunt programele naţionale, sunt şi ONG-urile, Salvaţi Copiii, Caravana cu medici, unde se încearcă să se meargă cu actul medical, cu prevenţia, cu controalele medicale în zona rurală, dar trebuie să recunoaştem că sunt câteva instituţii de elită, spitaliceşti, cum e Spitalul Universitar, cum este Institutul Fundeni, acolo se salvează vieţile, acolo intră pacienţii aproape fără speranţă şi pleacă pe picioare.

Acolo, am discutat cu domnul ministru, şi o să venim cu o soluţie ca să impulsionăm cumva angajările. Acei oameni, câteodată, nu mai au timp, nici dacă au libere nu mai au timp să le ia", a declarat Ciolacu.

Şeful Executivului a participat marţi, la Palatul Victoria, la prezentarea a trei caravane medicale, în cadrul evenimentului de lansare a serviciilor medicale mobile pentru mediul rural, organizat de Salvaţi Copiii România în parteneriat cu Guvernul.

Material susţinut de PSD

×
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close