Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Bătrânețea, stare naturală inevitabilă sau boală tratabilă?

Bătrânețea, stare naturală inevitabilă sau boală tratabilă?

Ce este bătrânețea? Este o stare naturală la care toate ființele vii ajung inevitabil, sau o etapă ce ar putea fi evitată. Biochimistul David Sinclair, doctor în genetică moleculară și profesor de genetică la Facultatea de Medicină a reputatei universități americane Harvard a lansat o teorie revoluționară prin care demonstrează că bătrânețea este de fapt o boală ce ar putea fi tratată.

Bătrânețea, stare naturală inevitabilă sau boală tratabilă?
Sursa foto: Profimedia Images
de Georgiana Adam    |    05 Ian 2024   •   16:32

În cartea sa „Lifespan: De ce îmbătrânim și cum să nu o mai facem“, Sinclair susține că fiecare dintre noi avem gene al vitalității care sunt responsabile de procesul de îmbătrânire, dar pe care, dacă am reuși să le inversăm, am asista la un proces de întinerire.

Sună a literatură științifico-fantastică, însă argumentația lui Sinclair este cât se poate de fundamentată. Cunoscutul profesor și-a dedicat activitatea aprofundării „genelor longevității“ și a ajuns la concluzia că informațiile genetice din celulele noastre rămân neschimbate pe parcursul procesului de îmbătrânire, dar organismul își pierde capacitatea de a le interpreta.

Experimente recente de reprogramare genetică sugerează că, în viitorul apropiat, s-ar putea nu doar să ne putem simți mai tineri, ci chiar să devenim mai tineri.

Premiu consistent pentru cea mai bună idee anti-aging având ca punct de plecare lucrarea profesorului Sinclair, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează în perioada 1 decembrie 2023 – 1 mai 2024 concursul de idei: „Tinerețe versus Bătrânețe”.

Concret, provocarea se adresează românilor preocupați de știința anti-aging-ului care pot dezvolta ideile expuse de Sinclair și cea mai bună idee va fi premiată cu 5000 de euro. Mai multe informații despre concurs puteți afla pe www.fundatiadanvoiculescu.ro.

×
Parteneri
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept
x close