Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Creștere alarmantă a cazurilor de rujeolă în Europa. Organizaţia Mondială a Sănătăţii face apel la vaccinare

Creștere alarmantă a cazurilor de rujeolă în Europa. Organizaţia Mondială a Sănătăţii face apel la vaccinare

Creștere alarmantă a cazurilor de rujeolă în Europa. Organizaţia Mondială a Sănătăţii face apel la vaccinare
Sursa foto: Foto: Intact Images
de S.T.    |    29 Aug 2019   •   13:25

Europa se confruntă cu o creştere a cazurilor de rujeolă, iar boală a revenit în patru ţări, printre care Marea Britanie, unde era considerată eliminată, a avertizat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, lansând un apel la intensificarea vaccinării, potrivit AFP.

OMS menţionează 89.994 de cazuri de rujeolă în 48 de ţări europene în primul semestru din 2019, mai mult decât dublu în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut (44.175) şi deja mai multe cazuri decât în tot anul 2018 (84.462).

„Revenirea transmiterii rujeolei este îngrijorătoare. Dacă nu reuşim să stabilim şi să menţinem o acoperire vaccinală ridicată în fiecare comunitate, copiii şi adulţii vor resimţi suferinţe inutile, iar unii dintre aceştia vor fi condamnaţi la o moarte tragică”, a avertizat Günter Pfaff, preşedintele Comisiei regionale pentru verificarea eliminării rujeolei şi rubeolei.

Pe baza cifrelor din 2018, boala nu este considerată „eliminată” în Regatul Unit, Grecia, Republica Cehă şi Albania.

O boală mortală

Extrem de contagioasă şi cu potenţiale complicaţii grave, câteodată mortale (37 de cazuri în Europa în primul semestru şi 74 în 2018), rujeola se transmite de obicei prin contact direct sau pe calea aerului şi duce la infecţii ale căilor respiratorii, afectând apoi întregul organism.

În Europa, cea mai mare parte a persoanelor afectate au vârsta de sub 19 ani (60% dintre cazuri).

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close