Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Indemnizaţii pentru medicii specialişti şi primari care efectuează gărzi. Anunțul Ministerului Sănătății

Indemnizaţii pentru medicii specialişti şi primari care efectuează gărzi. Anunțul Ministerului Sănătății

Ministerul Sănătății a făcut un anunț important cu privire la salarizarea personalului din sănătate și despre indemnizațiile acestora.

Indemnizaţii pentru medicii specialişti şi primari care efectuează gărzi. Anunțul Ministerului Sănătății
Sursa foto: GettyImages
de Redacția Antena 3 CNN    |    15 Mar 2024   •   22:00

Ministerul Sănătății anunță că nu se modifică indemnizațiile pentru medicii specialiști și primari care efectuează gărzi, iar OUG publicată recent în Monitorul Oficial prevede doar indemnizație pentru medicii de medicină generală din cadrul serviciilor de ambulanță și al structurilor de primiri urgențe.

Aceștia nu beneficiau până acum de indemnizație pentru efectuarea gărzilor.

"În Monitorul Oficial al României nr. 202 din 11 martie 2024 a fost publicată OUG nr. 19/2024 privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sănătate, asistență socială și alte sectoare de activitate bugetară, act normativ prin care salariații din aceste domenii beneficiază de majorări salariale, începând cu luna martie a anului 2024.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2024 prevede, de asemenea, acordarea unei indemnizații de 350 de lei / 700 de lei pentru medicii de medicină generală (care nu au dobândit o specialitate) din cadrul serviciilor de ambulantă și al structurilor de primiri urgențe (UPU/CPU) care efectuează lunar o gardă, respectiv, cel puțin 2 gărzi, în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial”, a transmis, joi, Ministerul Sănătății.

MS a precizat că această categorie nu beneficia de plata indemnizației pentru serviciul de gardă până la apariția OUG nr. 19/2024.

De asemenea, ministerul transmite că indemnizațiile pentru gărzi acordate medicilor specialiști, medicilor primari și medicilor rezidenți acordate în conformitate cu prevederile OUG nr. 63/2023, cu modificările și completările ulterioare, nu au fost modificate, cuantumul acestora rămânând același.

Ministerul Sănătății, bani mai mulți încă din 2023

Ministerul Sănătății bani mai mulți pentru gărzi, vouchere de vacanță și până la 38 de zile de concediu încă din 2023:

Începând cu data de 1 august 2023, personalul de specialitate medico-sanitar, care efectuează gărzi în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial pentru activitatea prestată în linia de gardă, și personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar-sanitar, care asigură asistența medicală, beneficiază și de o indemnizație lunară brută, după cum urmează:

  • 500 de lei pentru medicii specialiști și primari care efectuează lunar o gardă în afara normei legale de bază;
  • 1.000 lei pentru medicii specialiști și primari care efectuează lunar cel puțin 2 gărzi în afara normei legale de bază,
  • 500 de lei pentru biologii, chimiștii și biochimiștii care efectuează lunar cel puțin 2 gărzi;
  • 500 de lei pentru asistenții medicali, tehnicieni de radiologie și imagistică licențiați, asistenți medicali de laborator clinic licențiați, licențiați în balneofiziokinetoterapie și recuperare, asistenți medicali dentari licențiați, asistenți medicali de profilaxie dentară licențiați, asistenți medicali licențiați în nutriție și dietetică, moașe, asistenți medicali, surori medicale, indiferent de nivelul studiilor;
  • între 100 lei și 300 de lei lunar pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și în celelalte zile în care, potrivit legii nu se lucrează, pentru toate categoriile de personal, cu excepția medicilor specialiști și primari și a biologilor, chimiștilor și biochimiștilor care efectuează lunar una sau două gărzi în afara normei legale de bază.

Măsura adoptată urmează să se aplice până la data intrării în vigoare a noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice.

×
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close