Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Povestea tinerei care a născut un copil perfect sănătos, după ce a fost operată de cancer de col uterin

Povestea tinerei care a născut un copil perfect sănătos, după ce a fost operată de cancer de col uterin

Cazul unei femei s-a transformat într-o adevărată provocare pentru medicii din Iași. Deși nu mai credea că va putea avea un copil, specialiștii au ajutat-o pe tânără să-și îndeplinească marele vis.

Povestea tinerei care a născut un copil perfect sănătos, după ce a fost operată de cancer de col uterin
Sursa foto: Getty Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    24 Oct 2023   •   15:18

În urmă cu șase ani, tânăra din județul Neamț a suferit o intervenție complicată, după ce a fost diagnosticată cu cancer de col uterin.

În acel moment, tânăra a crezut că zilele sale sunt numărate, însă, cu o mică speranță în suflet, s-a lăsat pe mâna medicilor de la Institutul Regional de Oncologie din Iași.

Deși credea că nu va putea avea niciodată un copil, medicii din Iași au ajutat-o pe tânără să-și îndeplinească marele vis.

"În urmă cu șase ani, pacienta a fost operată de cancer de col uterin. S-a făcut trahelectomia radicală cu cerclaj abdominal. Sarcina a fost cu probleme și cu risc pentru că pacienta nu mai avea mult col.

Citește și: Revolta unei mame: Copil de aproape doi ani, cu clavicula ruptă, trimis acasă de medici | "Mi-au spus că este doar speriat"

La un moment dat exista riscul să se dilate complet colul existent, să se rupă membranele și să avorteze. Singura șansă pentru această mamă a fost nașterea prin operație de cezariană, pentru că avea acel cerclaj abdominal, un fier care era pe loc și nu permitea dilatarea uterul ca să treacă nou-născutul.

Acesta a fost motivul pentru care s-a pus cerclajul abdominal când a operat-o prima dată.

Astfel, trebuia făcută incizie deasupra acelui fir. Această operație a fost făcută de dr. Ioanid Nicolae care a făcut-o foarte bine, drept dovadă că sarcina a fost dusă aproape de termen. Inițial s-a pus problema dacă i-a mai rămas col.

La jumătatea sarcinii, această mamă a ajuns la mine și am observat că s-a scurtat brusc colul și foarte mult, adică de la 2,5 centimetri s-a ajuns la 1 centimetru, atunci am internat-o și doamna a rămas până la termen în sectorul de gravide cu risc”, a explicat prof. dr. Demetra Socolov șef secție II de obstetrică și ginecologie, Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași.

Mama, atent monitorizată de medici

Până în momentul în care și-a putut ține copilul în brațe, pacienta a fost antent monitorizată de medici.

"În trimestrul trei de sarcină, având  în vedere riscurile, a fost internată în Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă” din  Iași, fiind preluată de prof. dr. Demetra Socolov.

Luând în considerare mai mulți parametri, precum vârsta sarcinii, dezvoltarea produsului de concepție, riscurile apariției contracțiilor, am stabilit de comun acord data la care să efectuăm operația de cezariană.

Operația a decurs fără incidente sau accidente. Evoluția post-operatorie atât a pacientei, cât și a copilului se încadrează în limite normale. Am o mențiune aparte, pentru disciplina și tenacitatea acestei paciente. Mulțumesc echipelor care m-au ajutat în realizarea celor două intervenții”, a spus dr. Nicolae Ioanid, medic ginecologie oncologică la Institutul Regional de Oncologie din Iași.

Medicii, îngrijorați din cauza riscurilor

Sarcina a implicat riscuri mari, medicii temându-se, la un moment dat, că femeia va suferi un avort spontan.

Din fericire, în final, femeia a născut un copil perfect sănătos, fiind vorba despre o reușită extraordinară a medicilor din Iași.

"Partea bună este că a rezistat, noi am programat operația la 37 de săptămâni, aici însă dorința era să nu se declanșeze nașterea ca să se rupă firul de cerclaj, așa că am operat-o înainte de termen, dar copilul s-a adaptat.

Cel mai mare merit îl are dr. Nicolae Ioanid. Operația a durat mai mult, ne-a fost frică la un moment dat să nu fie o leziune de uretră sau de vezică pentru că exista foarte mult lichid. Este posibil să fie legat de o hidroree, sau o procedură tehnică. A fost o secreție abundentă, seroasă, am verificat și cu albastru de metilen, am făcut și un examen biochimic din lichidul respectiv și am hotărât să punem un tub de dren.

După 2-3 zile s-a redus cantitatea de lichid. Însă nu-mi explic de ce, este posibil ca de la prima intervenție să se fi interceptat drenajul limfatic, sau să aibă ea o particularitate. Din acest motiv, intervenția a durat mai mult. Riscurile au fost legate de patologia anterioară”, a declarat prof. dr. Demetra Socolov.

Acum, tânăra de 30 de ani se bucură din plin de șansa de a fi mamă, după ce a fost diagnosticată, în urmă cu șase ani, cu cancer de col uterin, potrivit  bzi.ro.

×
Subiecte în articol: femeie mama cancer col uterin medici Iasi
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close