Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Sfat de sănătate. Cum depistăm cancerul la sân și cum îl tratăm

Sfat de sănătate. Cum depistăm cancerul la sân și cum îl tratăm

Sfat de sănătate. Cum depistăm cancerul la sân și cum îl tratăm
Sursa foto: foto- captură Antena 3
29 Ian 2019   •   09:22

Una din șase femei e diagnosticată cu cancer la sân în România. Depistat în stadii incipiente, cancerul mamar are șanse de vindecare de 95%. Medicul chirurg Bogdan Safta a explicat de ce apar aceste tumori, cum le depistăm și când ar trebui să mergem la un control. 

Factorii de risc pentru cancerul la sân

-vârsta avansată (peste 50 de ani)
-apartenența la sexul feminin
-istoricul familial/ personal
-tratamente cu estrogen
-prima menstruație la o vârstă precoce (sub 12 ani)
-lipsa sarcinilor
-menopauză după 55 de ani
-alcool/ fumat

„Există mai mulți factori incriminați în apariția cancerului la sân. Asupra unora poate fi intervenit, asupra altora nu e nimic de făcut. Printre factorii de risc aș putea menționa vârsta avansată, apartenența la sexul feminin. Femeile fac mult mai frecvent cancer la sân. Istoricul familial.. ceea ce înseamnă că dacă avem în familie rude de gradul 1 sau 2 cu cancer la sân, riscul de a face cancer este mai mare”, a explicat Bogdan Safta. 

Cum prevenim cancerul la sân

„Intervenim asupra acestor factori de risc prin controale, mai ales. E mai mult o detecție precoce a cancerului. Fiecare femeie trebuie să fie conștientă de acest pericol. În primul rând, e vorba de controlul personal pe care orice femeie ar trebui să și-l facă lunar. Să palpeze pur și simplu glanda mamară și în caz că detectează vreo formațiune suspectă să se adeseze medicului specialist. Sunt și controale la medicul ginecolog sau medicul de familie. Și nu în ultimul rând, ecografiile (până în 40 de ani) și mamografiile (după 40 de ani). Se realizează la un interval de 1-2 ani”. 

De la ce vârstă ar trebui să ne facem ecografie

„Dacă nu avem niciu factor de risc, nu e nevoie. După 30 de ani”. 

Nu doar femeile pot face cancer la sân, ci și bărbații

„Nu doar femeile fac cancer la sân, doar că femeile fac mult mai frecvent. Din păcate, e mult mai agresiv fiindcă bărbații nu sunt conștienți că pot avea această formă de cancer”. 


 

×
Subiecte în articol: vindecare Sfat de sănătate Bogdan Safta
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close