Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Specialiști: Săptămâna aceasta am putea atinge vârful valului de gripă | Spitalele din țară sunt pline

Specialiști: Săptămâna aceasta am putea atinge vârful valului de gripă | Spitalele din țară sunt pline

Specialiştii atrag atenţia că în această săptămână am putea atinge vârful valului de gripă. Ministerul sănătăţii preconizează că nu vom depăși 170.000 de cazuri. În unele spitale nu mai există niciun pat liber, iar medicii caută soluţii pentru a-şi trata pacienţii.

Specialiști: Săptămâna aceasta am putea atinge vârful valului de gripă | Spitalele din țară sunt pline
Sursa foto: Pixabay.com
de Ştefan Petrică    |    17 Ian 2023   •   10:43

Deşi nu a fost atins vârful valului de gripă, spitalele sunt supraaglomerate.

La Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, zilnic se prezintă peste 200 de copii, însă pline sunt şi cele mai multe spitale de boli infecţioase, ca de exemplu, Institutul Matei Balș din București, Spitalul Victor Babeș, dar și unele unități medicale din țară.

Vârful acestui val de gripă ar putea fi atins săptămâna aceasta anunță Ministerul Sănătății, iar trendul crescător se va menține până săptămâna următoare.

Noutatea acestui sezon este dată de faptul că avem, mai multe coinfecţii, cu flurona, COVID şi gripă, dar şi la cazurile simultane cu gripă şi virusul sincţial respirator.

Ce este bine de știut, spun specialiștii, este că acest trend ar putea să fie descrescător de la sfârșitul acestei luni, însă este important, cu toate acestea, să respectăm în continuare măsurile de protecție.

×
Subiecte în articol: epidemie de gripa spital
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close