Antena 3 CNN Actualitate Bărbat, arestat după ce a adus droguri din Spania. Plănuia să le vândă unor unor elevi

Bărbat, arestat după ce a adus droguri din Spania. Plănuia să le vândă unor unor elevi

A.O.
2 minute de citit Publicat la 20:52 30 Ian 2026 Modificat la 21:03 30 Ian 2026
pungă cu cannabis
Cantitățile de droguri aveau ca destinatari inclusiv tineri și elevi, spun procurorii. Foto: Poliția Română
Un tânăr de 24 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru că ar fi adus peste un kilogram de canabis în țară, din Spania, prin intermediul unei firme de transport internațional. El a fost prins, în flagrant, în timp ce transporta coletul cu drogurile. Canabisul urma să fie vândut unor elevi, potrivit unui comunicat al DIICOT. 
 
Bărbatul este acuzat acum de săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc. 
 
 
Potrivit Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași și procurorilor DIICOT, în luna ianuarie, acesta ar fi introdus în țară, din Spania, prin intermediul unei firme de transport internațional, peste un kilogram de canabis, drog de risc, cu scopul de a-l vinde mai departe. 
 
La data de 29 ianuarie 2026, acesta a fost prins în flagrant direct, în Iași, în timp ce transporta coletul în care se afla substanța interzisă. 
 
„Ulterior, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate mijloace de probă. Cantitățile de droguri aveau ca destinatari inclusiv tineri și elevi”, se arată în comunicatul citat. 
 
În urma perchezițiilor, procurorii DIICOT l-au reținut pe bărbatul suspectat de trafic de droguri, iar un judecător de la Tribunalul Iași a decis să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. 
 
Crima din Cenei, unde suspectul principal este un copil de 13 ani care ar fi dependent de droguri, a readus în discuție fenomenul consumului de droguri în rândul tinerilor din România. Drogurile nu doar că se găsesc peste tot, dar au devenit extrem de accesibile și la preț. Un tată a povestit pentru Antena 3 CNN că băiatul lui a primit o ofertă de doar 12 lei pentru o punguță cu o substanță psihoactivă. 

Unul din 5 adolescenţi spune că i s-au oferit substanţe interzise la şcoală sau în apropierea unităţii de învăţământ. Mai grav, jumătate dintre cei acostați, au cedat. Astfel, unul din 10 liceeni din București a consumat cel puțin o dată droguri.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close