Din păcate, sunt scene reale, iar protagonişti sunt doi oameni fără adăpost, care de ani de zile trăiesc sub pământ.
Bărbatul de 40 de ani a preferat să se adăpostească într-un cavou din cimitirul ortodox, decât să doarmă sub cerul liber.
Poliţiştii cunosc de ani de zile situaţia chiriaşilor ilegali din cimitir. Tot ce pot face însă este să-i verifice din când în când şi să le recomande să-şi găsească alt adăpost. Singurele care ar putea remedia problema sunt autorităţile locale, dar până acum nu s-a luat vreo măsură.
Până când reprezentanţii primăriei vor găsi o soluţie, bărbaţii se adăpostesc în cavoul din cimitir.