Antena 3 CNN Actualitate SFÂNTUL IOAN. Cum a ajuns Sfântul Ioan să fie sărbătorit de musulmani

SFÂNTUL IOAN. Cum a ajuns Sfântul Ioan să fie sărbătorit de musulmani

SFÂNTUL IOAN. Cum a ajuns Sfântul Ioan să fie sărbătorit de musulmani
Sursa foto: foto: crestinortodox.ro
07 Ian 2019   •   00:08

SFÂNTUL IOAN. Dintre toti sfintii intalniti in calendarul crestin ortodox, Sfantului Ioan Botezatorul ii sunt inchinate cele mai multe zile de praznuire: Nasterea (24 iunie), Taierea capului (29 august) si Soborul Sfantului Ioan Botezatorul (7 ianuarie), Intaia si A doua aflare a capului (24 februarie), A treia aflare a capului (25 mai), precum si Zamislirea (23 septembrie). Acest fapt subliniza, pe de o parte, cinstirea pe care Dumnezeu a daruit-o Sfantului Ioan, Botezatorul Domnului, dar si puterea de har pe care "cel mai mare om nascut din femeie” o are in ajutorul credinciosilor.

SFÂNTUL IOAN. Un fapt surprinzator il reprezinta insa cinstirea Sfantului Ioan Botezatorul nu doar de confesiunile crestine, ci si de unele grupari gnostice (mandeeni, nazorei), unionisti si de musulmani. Cei din urma, detin moaste ale Inaintemergatorului lui Hristos pe care le pastreaza in moschei.

SFÂNTUL IOAN. Sfantul Ioan Botezatorul in Islam

SFÂNTUL IOAN. In Coran, alaturi de alte personaje biblice, Sfantul Ioan apare ca profet al lui Dumnezeu. Desi mai scurt, episodul nasterii sale prezinta foarte multe asemanari cu textul evanghelic.

SFÂNTUL IOAN. Musulmanii vad in Sfantul Ioan un martor al cuvantului lui Alah si care va prevesti venirea lui Iisus (Isa). Tatal sau, Zaharia este, la randul sau, un profet al Islamului.

SFÂNTUL IOAN. Traditia islamica sustine ca Sfantul Ioan a fost unul dintre profetii pe care Mahomed i-a intalnit in noaptea numita Mi'raj, a urcarii sale prin cele Sapte Ceruri. Se spune ca i-a intalnit pe Ioan si pe Iisus in cel de-al doilea cer, unde Mahomed le-a multumit "fratilor sai", inainte de a urca impreuna cu Gavriil (Jibral) la al treilea cer, unde l-a intalnit pe Iosif (Yusuf), fiul lui Iacov. Povestea profetului Ioan a fost de asemenea spusa si regelui abisinian in timpul migratiei lui Mahomed in Abissinia.

SFÂNTUL IOAN. Sfantul Ioan are doua nume diferite in limba araba: crestinii il numesc Yūḥannā l-Maʿmadān (Ioan Botezatorul), iar musulmanii, care nu marturisesc botezul lui Hristos, il numesc Yaḥyā ibn Zakariyyā (Ioan, fiul lui Zaharia).

SFÂNTUL IOAN. Moschei ce pastreaza moaste ale Sfantului Ioan Botezatorul

Prin traditie, locul in care a fost inmormantat Sfantul Ioan se afla in Sevastia, in Samaria. De aici, insa, moastele sale au fost duse in alte orase (Ierusalim, Alexandria), pentru a nu fi profanate. Capul a fost si el dus in mai multe locuri, incat de multe ori i s-a pierdut urma, fiind aflat ulterior la Ierusalim, Emesa sau chiar Roma.

Intre moscheile care pretind ca detin fragmente din moastele Sfantului Ioan Botezatorul se afla si Moscheea Imrahor Camii din Istanbul (fosta Manastire Studion). Documentele arata ca aici se pastreaza inca din secolul al IX-lea mana dreapta si o parte din craniu, frumos imbracate in aur si pietre pretioase.

Mai multe, pe crestinortodox.

×
Parteneri
Record de viteză pe un drum naţional din România
x close