Antena 3 CNN Actualitate O tânără de 19 de ani din Sibiu a decedat din cauza coronavirusului

O tânără de 19 de ani din Sibiu a decedat din cauza coronavirusului

O tânără de 19 ani, din Sibiu, a murit din cauza COVID-19, fiind cea mai tânără dintre victimele coronavirusului în ultimele 24 de ore.

O tânără de 19 de ani din Sibiu a decedat din cauza coronavirusului
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Adam    |    29 Noi 2020   •   16:23

Ea prezenta mai multe comorbidităţui şi a încetat din viaţă la spitalul din Mediaș.

"Conform datelor oferite de Spitalul Municipal Mediaș, pacienta în vârstă de 19 ani a fost internată în data de 25 noiembrie în stare generală alterată, cu insuficiență respiratorie acută, formă severă și pneumonie acută virală SARS-CoV-2 cu afectare pulmonară în procent de peste 75%. Pacienta a primit tratament corespunzător specific conform protocolului în vigoare, inclusiv oxigen prin ventilație non-invazivă. Ulterior, pacienta a fost intubată urmând să fie transportata în secția de Terapie Intensivă a SCJU Sibiu, dar starea acesteia s-a deteriorat rapid, pacienta suferind stop cardio-respirator neresuscitabil. De asemenea pacienta avea comorbidități grave", a precizat, duminică, Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS-CoV-2, 13.982 de persoane, dintre care 13.468 de adulți și 514 copii.

Până duminică au fost vindecate 7.442 de persoane, iar 403 persoane au decedat, dintre care 12 în ultimele 24 de ore.

Duminică dimineața, erau spitalizate un număr de 392 de persoane, dintre care, la Terapie Intensivă erau 33 de adulți și un copil.

Numărul de cazuri noi raportate la nivel naţional în ultimele 24 de ore a fost de 5.554, după efectuarea a 16.225 de teste. De sâmbătă până duminică au fost raportate 148 de decese iar în Terapie Intensivă sunt internate 1.250 de persoane.

×
Subiecte în articol: Sibiu tanara COVID-19 deces
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close