Antena 3 CNN Actualitate Sistem de iluminat public bazat pe energie solară, în Bucureşti

Sistem de iluminat public bazat pe energie solară, în Bucureşti

Sistem de iluminat public bazat pe energie solară, în Bucureşti
Sursa foto: Foto: Mediafax
06 Iul 2011   •   19:30

Primarul general al Bucureştiului, Sorin Oprescu, a declarat miercuri că are de gând să pună bazele unui sistem de iluminat public bazat pe energie solară, informează Mediafax.

"Investiţia în energie este o imensă şansă pentru oamenii de afaceri, dar este şi o temă de maximă preocupare pentru oamenii obişnuiţi. Mă gândesc în primul rând la problemele cu care, în viitorul imediat, se vor confrunta autorităţile locale din România, pe fondul eliminării subvenţiei guvernamentale la încălzire", a precizat Oprescu.

Edilul Capitalei a adăugat că energia "verde" este o soluţie bună, care oferă oportunităţi atât autorităţilor cât şi investitorilor, România fiind o piaţă foarte generoasă din acest punct de vedere.

Oprescu a mai adăugat că preţurile la energie trebuie să rămână accesibile, mai ales pentru persoanele cu venituri reduse, pentru că energia regenerabilă "trebuie să se transforme cât mai repede din energia viitorului în energia prezentului", a arătat primarul Capitalei.


×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close