Antena 3 CNN Actualitate Social ANM: Cum va fi vremea în această iarnă. Prognoza meteo până în februarie

ANM: Cum va fi vremea în această iarnă. Prognoza meteo până în februarie

ANM: Cum va fi vremea în această iarnă. Prognoza meteo până în februarie
21 Noi 2016   •   14:41

Meteorologii prognozează pentru următoarele trei luni o vreme, în general, normală pentru intervalul analizat, cu temperaturi apropiate de valorile medii lunare, dar şi cu precipitaţii mixte sau sub formă de ninsoare mai importante cantitativ în zonele vestice, estice şi centrale, relevă prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul decembrie 2016 - februarie 2017, publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În decembrie, temperatura aerului va avea valori medii lunare apropiate de normă, în cea mai mare parte a ţării, posibil mai ridicate, local, în sud şi în sud-est. Potrivit măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru luna decembrie este de -0,8 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizaţi în intervalul 1981 - 2010. În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la 3 grade Celsius în Dobrogea, respectiv de până la două grade Celsius, în Banat.

Precipitaţiile lunare vor fi, în general, peste normele climatologice, cu excepţia zonelor locale din vestul, nord-vestul şi sudul ţării, unde acestea vor fi apropiate de medii. Media multianuală a precipitaţiilor este stabilită la 44,8 litri/metru pătrat pentru luna decembrie. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Maramureş (până la 92 l/mp), Oltenia (până la 87 l/mp), Crişana şi Banat (până la 70 l/mp).

Mai frig în Transilvania

În prima lună a anului 2017, temperaturile medii lunare ale aerului vor fi apropiate de normalul perioadei în sudul, sud-estul şi, local, în vestul teritoriului, iar în rest se vor putea situa sub media climatologică. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Transilvaniei (între -7 grade şi -1 grad) şi Moldovei (între -6 grade şi -1 grad), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Dobrogea, respectiv între -1 grad şi două grade Celsius.

Cantităţile totale de precipitaţii vor fi apropiate de norme local în est şi sud-est, şi se vor situa, în general, peste media climatologică în restul ţării, stabilită la 33,6 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Maramureş (până la 74 l/mp), Oltenia (57 l/mp), Banat şi Crişana (până la 54 l/mp) şi Transilvania (49 l/mp).

Potrivit ANM, în februarie 2017, valorile medii lunare ale temperaturii aerului vor fi apropiate de normă în cea mai mare parte a ţării. Media valorilor termice pentru luna februarie se situează la -1 grad Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între -5 grade şi zero grade Celsius, în Transilvania şi Moldova. În acelaşi timp, valori pozitive, de până la două grade Celsius, se vor consemna în Dobrogea, Banat şi Oltenia.

Precipitații în vestul și centrul țării

Pe de altă parte, cantităţile totale de precipitaţii vor avea o tendinţă spre excedent în vestul şi centrul ţării, iar în celelalte regiuni vor fi apropiate de normele climatologice, stabilite prin măsurători de specialitate, la 31,6 l/mp. În zona Maramureşului, cantităţile medii de precipitaţii ar putea ajunge la 57 l/mp, în Oltenia la 55 l/mp, iar în Banat şi Crişana la 50 l/mp. Totodată, în Dobrogea cantităţile de precipitaţii sunt estimate între între 13 şi 26 l/mp, iar în Muntenia între 20 şi 29 l/mp.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: timpul probabil vremea meteo prognoza meteo
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close