Antena 3 CNN Actualitate Social Decizia luată de Coca-Cola în urmă cu puţin timp

Decizia luată de Coca-Cola în urmă cu puţin timp

Decizia luată de Coca-Cola în urmă cu puţin timp
30 Oct 2015   •   11:28

Coca-Cola HBC AG, al doilea producător de băuturi Coca Cola din afara SUA, a anunțat joi că își va închide fabrica pe care o are la Luka, vestul Slovaciei, în luna martie 2016, urmând ca cei aproximativ 100 de angajați să își piardă locurile de muncă, transmite TASR.
'Grupul nostru are 33 de linii de producție în regiunea Europei Centrale. Oprirea producției la fabrica de la Luka este rezultatul măsurilor de optimizare a costurilor și sinergiilor cu restul capacităților de producție din regiune', a informat compania Coca-Cola HBC într-un comunicat de presă.

Potrivit presei slovace, motivul închiderii fabricii de la Luka este că pe o rază de 330 de kilometri Coca-Cola HBC are alte șase fabrici în Cehia, Austria, Polonia și Ungaria astfel încât cea mai mică fabrică din regiune, cea din Slovacia, a fost închisă.

În urmă cu o lună, Coca-Cola HBC a anunțat că încetează activitatea de îmbuteliere din Republica Moldova, urmând ca sursele de aprovizionare ale Coca-Cola în Republica Moldova vor deveni România și Ucraina.

Operațiunile Coca — Cola Hellenic acoperă 28 de țări, majoritatea din Europa, deservind peste 560 de milioane de oameni. Coca — Cola HBC România, membră a Grupului Coca — Cola Hellenic, este cea mai mare companie din industria băuturilor non-alcoolice din România. Coca-Cola HBC România are sediul social în Voluntari și deține trei fabrici de îmbuteliere pe teritoriul țării, localizate în Ploiești, Timișoara și Vatra Dornei.

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close