Antena 3 CNN Actualitate Social 160.000 de copii nevoiaşi au primit 500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte

160.000 de copii nevoiaşi au primit 500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte

Aproximativ 160.000 de copii din medii defavorizate, care dețineau carduri, au primit sprijinul de 500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte.

160.000 de copii nevoiaşi au primit 500 de lei pentru rechizite și îmbrăcăminte
Sursa foto: pexels
de Silvia Preda    |    23 Noi 2022   •   21:56

Alte peste 200.000 carduri au fost emise pentru noi beneficiari, acestea urmând a fi livrate inspectoratelor școlare județene.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene spune că în septembrie a virat sumele reprezentând ajutorul pentru îmbrăcăminte și rechizite pentru 97.888 de beneficiari, preșcolari și elevi din familii defavorizate, iar marți 22 noiembrie au fost încărcate restul cardurilor existente.

Beneficiază de sprijinul în valoare de 500 de lei copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei), precum și elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).

405.000 preșcolari și elevi vor primi ajutor pentru rechizite și îmbrăcăminte

Pentru copiii deveniți eligibili anul acesta au fost emise deja peste 200.000 de carduri, care vor fi livrate în perioada următoare către inspectoratele școlare județene.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pot fi utilizate numai la unitățile cu care emitenții cardurilor au contracte de afiliere.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: copii vouchere rechizite imbracaminte
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close