Antena 3 CNN Actualitate Social Criza demografică se adâncește în România. Țara noastră ar putea pierde aproape 1 milion de locuitori până în 2035

Criza demografică se adâncește în România. Țara noastră ar putea pierde aproape 1 milion de locuitori până în 2035

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 01:12 01 Noi 2025 Modificat la 01:17 01 Noi 2025
pensionari in parc
Faţă de anul trecut în ţara noastră sunt cu 110.000 mai puţine persoane. Foto: Hepta

Pe lângă tot ce trăim din punct de vedere economic, mai avem o criză pe care o traversăm, una care ne macină, la propriu, am putea spune.

Populaţia României scade şi îmbătrâneşte. Potrivit ultimelor date ale INS, la 1 iulie 2025, faţă de anul trecut în ţara noastră sunt cu 110.000 mai puţine persoane şi asta ne duce la o populaţie totală de 21,6 milioane. Atenţie! Datele de la statistică sunt după domiciliu, deci numărul real al românilor din ţară s-ar putea să fie şi mai mic, având în vedere că mulţi dintre cei plecaţi încă mai figurează cu domiciliul în ţară.

Potrivit unei analize Hotnews, peste cinci ani, cea mai mare pierdere a populaţiei o va avea Republica Modova cu un minus de peste 5%.

Trendul e cam asemănător în toată Europa de Est, Bulgaria cu pierdere de aproape 4 % dar şi România cu o populaţie mai scăzută cu aproape 3 procente. Ce vedeţi colorat cu albastru sunt ţările care vor câţiga populaţie, atenţie, activă, deci forţă de muncă. La acest capitol, Irlanda conduce, dar şi ţările nordice sau Olanda sau chiar Franţa.

Ce se întâmplă cu populația României în următorii 10 ani

În zece ani va fi şi mai rău. Asta pentru că trendul de scădere se va menţine şi ţara noastră va avea cu aproape un milion de persoane mai puţin.

Scăderea este uriaşă. Şi vedem din nou pe hartă care sunt ţările care îi atrag pe cei din Est. Bineînţeles Irlanda cu un plus de peste 7%, Marea Britanie cu aproape 5 procente, Nordul Europei dar şi această parte - Belgia, Franţa, Elveţia. De ce atrag aceste ţări? În primul rând pentru calitatea vieţii. Apoi, aceste state, care s-au confruntat şi ele cu îmbătrânirea şi scăderea populaţiei au gândit strategii sociale pe termen lung - aşa că în următorul deceniu aici nu prea va fi o problemă mare cu forţa de muncă, cu sistemul de pensii sau asigurări sociale.

La noi, în schimb, va fi din ce în ce mai rău - şi întrebarea pe care mulţi dintre angajaţii români o rostesc astăzi "oare nouă cine ne va mai plăti pensiile" ar putea avea un răspuns dur în următorii 10 - 15 ani.

Ştiri video recomandate
×
Etichete: pensionari

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close