Piaţa Obor nu mai e doar locul unde se vând brânzeturi de la țară și se mănâncă micii faimoși ai Bucureştiului. În ultimii ani, între tarabele românilor au apărut magazine şi restaurante deschise de străini din Asia - din Nepal, Bangladesh, Pakistan sau Sri Lanka. Vând condimente, orez şi carne halal, dar îşi spun şi poveştile despre adaptare, muncă şi respect. În acelaşi spaţiu se întâlnesc două lumi care învaţă să convieţuiască: România tradiţională şi România cosmopolită, care se schimbă sub ochii noştri.
E weekend, iar Piaţa Obor e plină la ora prânzului. Între tarabele pline de roşii, vinete şi brânză de la ţară, lumea se înghesuie la micii fierbinţi care sfârâie pe grătar.
› Vezi galeria foto ‹
„Am cele mai bune vinete, diva mea!”, strigă o femeie din Ialomiţa. La intrarea în hală, o altă vânzătoare cară câteva găleţi cu brânză. E pe fugă, dar se apără cu un zâmbet: „Toată ziua ne-a fugărit garda prin piaţă”.
Totul e viaţă aici: mirosuri amestecate, voci care se suprapun, muzică tare. Printre ele, îţi atrage atenţia o altă lume: una care a venit de departe. În spatele tarabelor cu produse româneşti, au apărut magazine asiatice, restaurante singaleze, vietnameze sau nepaleze. Carnea e halal, orezul e din India, iar pe rafturi găseşti condimente pe care nici nu ştii să le pronunţi. Piaţa Obor a devenit, fără să-şi dea seama, o hartă vie a globalizării româneşti.
Viaţa, între Bangladesh, Scoţia şi Obor
Liakat Ali are 36 de ani şi este din Bangladesh. Îşi socoteşte timpul petrecut aici în luni: “sunt aici de 20 de luni”, spune el.
“Am lucrat la început ca livrator, iar de un an lucrez în acest magazin, în vânzări. Mie îmi place foarte mult în România şi mi-aş dori să rămân aici. Sunt români care cumpără, din Bangladesh, din Nepal, din India. Avem legume asiatice, care sunt foarte bune, sunt diferite de ceea ce se găseşte în magazinele româneşti. Iar pentru oamenii din ţara mea şi nu numai, acest magazin este un colţ de acasă”, declară bărbatul.
Tot în Obor îi întâlnim pe Simona şi Ovi, din Bangladesh. S-au cunoscut în Scoţia, în urmă cu 17 ani. Simona face parte din valul de cadre medicale care a încercat să aibă o meserie plătită decent departe de România.
După ani petrecuţi acolo, familia s-a întors acasă. Au trei fete. Cea mai mare, de şapte ani, este în clubul Mensa, ne spune, mândru, Ovi.
“Chiar s-a scris şi un articol despre ea. E fascinată de codare, învaţă python, are tot felul de interese. E uimitor pentru un copil de şapte ani”, ne arată tatăl ei.
„Fetiţa îşi doreşte foarte mult să locuiască în România. Soţul a spus că este o oportunitate foarte bună şi că ţara noastră e mult mai liniştită. În Marea Britanie se întâmplă foarte multe lucruri şi nu e safe să creşti un copil”, ne explică Simona decizia pe care au luat-o.
“Uite, şi-au deschis maimuţele magazin! A durut”
Aşa a apărut magazinul lor din Obor, între două tarabe cu ceapă, usturoi, cartofi şi un stand cu brânză.
„Avem angajaţi din Nepal, din Bangladesh, din India, Pakistan. Avem diferiţi clienţi din diferite ţări. Vin şi mulţi români la noi, au văzut că suntem serioşi”, spune Ovi.
Dar începuturile n-au fost uşoare.
„Depinde foarte mult şi de români. Sunt foarte mulţi români care au respect, au lucrat în afară, dar când noi am deschis magazinul erau persoane care au spus că ‘au venit să ne ia locurile de muncă’. S-a întâmplat odată să văd un domn bine îmbrăcat care a început să strige: ‘uite, şi-au deschis maimuţele magazin!’ A durut! Nu i-am zis nimic, dar am fost puţin şocată”, povesteşte Simona.
„Noi, românii, am fost trataţi foarte rău când am lucrat în afara ţării. Au fost situaţii când nu au avut ce să mănânce, când au fost abuzaţi psihic sau fizic şi nu au vorbit de ruşine. Cred că aici, în Bucureşti, pentru că e un oraş foarte mare, oamenii sunt şi speriaţi, că nu ştiu cum să abordeze situaţia”, adaugă ea.
Ovi îşi ridică mâna, arătându-şi degetele: „Uite, astea sunt toate degetele de la o mână. Niciunul nu e la fel. Şi aici se întâmplă lucruri urâte. Dar nu atât de multe ca în alte părţi. România este, totuşi, o ţară foarte sigură pentru copii”.
Îl întrebăm în ce limbă vorbeşte acasă. „Copiii mei vorbesc română şi engleză. Dar când se ceartă cu mine, atât soţia, cât şi fetele se ceartă în română cu mine. Eu nu fac faţă atunci”, râde el.
Tot angajat de-al lui este şi tânărul din Bangladesh care a fost lovit pe stradă din senin. Azi nu e la muncă: "A fost şocat atunci. M-a sunat. A spus că vrea să se întoarcă în Bangladesh. Nu i s-a mai întâmplat asta niciodată, niciunde".
Nasia e din Nepal şi are un zâmbet larg. E aici de şase ani, iar România e ţara în care vrea să rămână.
“Am prieteni aici. Mie chiar îmi place tot în ţara aceasta. Şi nu există ceva să nu îmi placă. Eu locuiesc aici, am copiii aici, sunt măritată aici. Întreaga mea familie e aici. România a devenit ţara mea”, spune ea.
Vorbeşte româneşte cât să se înţeleagă perfect cu clienţii şi îşi aminteşte cum la început îi era teamă să spună mai mult. Acum râde şi glumeşte cu oamenii care cumpără orez şi cu tinerii care vin după sos de soia: în engleză, în română şi în limba ei.
“Din 100 de oameni, 95 sunt foarte buni. 5 nu sunt”
Undeva, la etaj, un miros de scorţişoară şi coriandru inundă holul pieţei. E un alt magazin de produse asiatice. Aici îl întâlnim pe Hagi: “ca pe fotbalistul vostru, aşa mă cheamă”.
Are 27 de ani, e din Pakistan şi este casier aici. Şi nu se fereşte să vorbească şi despre oamenii care nu se poartă tocmai bine.
„Să ştii că îmi place totul aici, România este o ţară foarte frumoasă. Este o ţară foarte sigură. Dar unii oameni nu sunt buni. Lucrez aici poate şi 12 ore, sunt casier şi de fiecare dată este cineva care nu e un om chiar bun. Sunt unii oameni care sunt rasişti. Îţi spun în faţă lucruri rele. Nu pot să îţi explic în cuvinte ce simt atunci. Mă simt foarte rău. Dar hai să spunem aşa: din 100 de oameni, 95 sunt foarte buni. 5 nu sunt”, mărturiseşte el.
Tot la prânz, în zona terasei de la Obor, se aud acorduri de muzică din Sri Lanka. Yvonne are 40 de ani şi spune că s-a mutat aici acum trei ani.
„Cred că multora dintre ei, așa ca mine, le place curry-ul din Sri Lanka și orezul, pentru că nu le putem cumpăra de oriunde. Uneori la zilele de naștere sau la nunți le avem tot aici ca să ne putem bucura ca și cum suntem în Sri Lanka”, spune ea.
Îi place România. Iar mâncarea românească nu i-a rămas indiferentă: „Am mâncat mici și supă de fasole și îmi place tot”.
Restaurantul unde lucrează e al unui sri lankez şi al unei românce. În bucătărie, condimentele sunt o poveste: caju cu lapte de cocos şi curry, curcuma şi piper negru, pulbere de curry negru, ceai singalez. Arome care s-au împletit cu mirosul de mici de afară, fără ca cineva să se mai mire.
Însă nu doar în Obor găsim restaurante sau magazine care vând condimente asiatice.
Vini Dang, vietnamezul care a adus Hanoiul la Bucureşti
Vini Dang a venit în România în 2004. A făcut facultatea din Piteşti, iar mai târziu şi-a deschis un restaurant vietnamez într-un colţ al Capitalei.
În restaurantul său se gătesc supe cu zeamă limpede şi condimente aromate.
„Această mâncare e din Vietnam, noi mâncăm mai mult spre dimineaţă, e mâncare mai uşoară, cu zeamă”, arată el.
Românii îi calcă pragul mereu: „Pentru noi, ca să adaptăm şi pentru gustul românesc, sunt un pic schimbate reţetele. Noi mâncăm mai iute şi partea de ardei o punem separat”.
După aproape 22 de ani în România, spune simplu: „Acasă e aici”.
Sibiu, Cluj, Piteşti, Bucureşti, Constanţa - peste tot apar restaurante etnice, magazine şi afaceri mici care schimbă oraşele şi obiceiurile. Iar imigraţia nu e doar despre economie. E despre oameni care aduc gusturi, tradiţii şi poveşti.
Oborul e doar o mostră. Un loc unde poţi cumpăra mici, vinete din Ialomiţa, orez din Bangladesh ori Pakistan, ramen din Coreea, ulei de păr din India, condimente din Sri Lanka ori o supă vietnameză. Toate, în acelaşi kilometru pătrat, adică o lume întreagă într-o piaţă românească.
Campanie susținută de Lumo HR
Lumo HR este o companie românească cu experiență în recrutarea și integrarea forței de muncă non-UE, oferind servicii complete pentru companiile din Romania. Activitatea include atât recrutare directă, prin care muncitorii devin angajații beneficiarului, cât și soluții de muncă temporară (leasing de personal), unde Lumo HR administrează contractele, documentația și toate obligațiile legale. Prin leasing, companiile beneficiază de flexibilitate în gestionarea echipelor, costuri previzibile și siguranță juridică completă.
Ştiri video recomandate
