Antena 3 CNN Actualitate Social Studiu INSCOP: Două treimi din români cred că pandemia este o armă de control a omenirii

Studiu INSCOP: Două treimi din români cred că pandemia este o armă de control a omenirii

Două treimi dintre români, adică 65,7% dintre ei, consideră că pandemia de COVID-19 a fost provocată de elitele globale pentru a controla lumea, arată un sondaj INSCOP.

Studiu INSCOP: Două treimi din români cred că pandemia este o armă de control a omenirii
Sursa foto: pixabay.com
de Georgiana Adam    |    04 Feb 2022   •   12:38

De asemenea, puțin peste un sfert din români cred că există un plan la nivel global pentru implantarea de cipuri prin vaccinare.

Sondajul mai arată că doar sub o treime (28,4%) crede că pandemia a apărut în mod natural așa cum s-a întâmplat și cu alte pandemii din istoria omenirii.

Studiul relevă faptul că teoriile conspirației, în general, sunt mai răspândite în rândul segmentului de populație cu studii primare si venituri scăzute din mediul rural.

"Percepția dimensiunii conspirative a controlului global este mai puternică în rândul segmentului de populație cu studii primare si venituri scăzute din mediul rural, însă, în mod aparent paradoxal, când intră în discuție subiectul cauzei pandemiei COVID, ponderea populației ce crede în acest scenariu se extinde nu numai în rândul celor din urban cu studii medii ci și în rândul populației cu studii superioare și venituri ridicate. 

Acest fapt subliniază posibila fragilitate pe palierul emoțional cauzată de abundența expunerii la știrile false, de un sistem de evaluare rațională mai puțin structurat la acest context și de ponderea mai ridicată a dimensiunii magice în mentalul colectiv autohton față de a altor națiuni", susține Dan Andronache. vice-președinte True Story Project (TSP), potrivit biziday.ro.

Totodată, 54,7% dintre respondenți apreciază că în ultimele luni au fost expuși la știri false sau dezinformări în foarte mare și mare măsură, iar în ceea ce privește sursa dezinformării, 27,3% dintre români cred că Rusia este principala sursă a acțiunilor de propagandă, dezinformărilor și știrilor false în România.

Principalele concluzii ale sondajului

Aproximativ două treimi dintre români (65,7%), cred că pandemia de COVID-19 a fost provocată de elitele globale pentru a impune controlul asupra populației lumii. 

Sub o treime (28.4%) crede că pandemia de COVID-19 a apărut în mod natural așa cum s-a întâmplat și cu alte pandemii din istoria omenirii. 
28,5% dintre respondenți cred că există un plan la nivel global pentru implantarea de cipuri prin vaccinare, în timp ce 66% resping această teorie, iar 5,5% nu știu sau nu răspund.

Sondajul de opinie "Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false" s-a derulat în perioada 11-18 ianuarie 2022, metoda de cercetare fiind interviu prin intermediul chestionarului.

Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului fiind de 1162 de persoane, cu vârsta de 18 ani și peste. 
 

×
Subiecte în articol: sondaj INSCOP pandemie
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close