×
Antena 3 S.A. utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.antena3.ro. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.antena3.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.Antena3.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

În premieră - România fără vrajbă. Ziua în care am descoperit țara la care tânjim, dar care e tot mai departe de noi

12 Dec 2018   •   12:42
În premieră - România fără vrajbă.  Ziua în care am descoperit țara la care tânjim, dar care e tot mai departe de noi 16

Reportajul de față ar putea fi despre multe lucruri: despre dispariția celui mai mare conducător din ultimul secol, de exemplu, sau despre secretele organizării unei ceremonii cum nu a mai văzut România. Despre solidaritate sau patriotism sau viitor, dar la finalul lui probabil veți descoperi ce a descoperit și echipa „În premieră” în timp ce filma. Că acest reportaj este despre toate acestea, dar mai ales este despre noi toți, despre oglinda în care ne-am privit o singură dată, acum un an, la moartea Regelui Mihai și în care am descoperit o imagine la care tânjim dar care în rest e tot mai departe de noi. Și poate că astăzi puteți înțelege cât de mari am putea fi ca națiune, ca popor, dacă am avea în față un lider drept, înțelept și decent care să ne fie model și să iubească această țară.

În redacțiile de știri din România ziua de 5 decembrie 2017 a început ca oricare alta. Cu alergătură pe scări, cu informații care curgeau pe bandă rulantă, cu ședințe, cafele băute pe nerăsuflate, pulsul crescut și emoții contra-cronometru. O vreme totul a decurs așa până la orele prânzului când s-a întâmplat ceva: ceva care a oprit brusc rutina și a împietrit secunde lungi și dureroase. Mii de jurnaliști au devenit brusc doar oameni. În mod normal un astfel de eveniment se numește Breaking News doar că acel Breaking News era unul care avea să producă în toți oamenii de presă ai României o transformare fără precedent și în toată țara sentimente pe care mulți le-au crezut dispărute. Un Breaking News pe care paradoxal nu s-a grăbit nimeni să îl dea și nu a vrut să-l dea. Acea știre avea doar patru cuvinte: A murit Regele Mihai. De la ea a pornit un carusel de emoții. 

„Acele prime secunde defapt s-au consumat între frământările astea profesionale și gândurile proprii, inclusiv al meu că mai închidem o copertă, o bucată de istorie pentru că tot timpul am trăit în raportare la Regele Mihai, cu gândul ăsta, că mai avem o carte de istorie deschisă și că suntem marii norocoși ai planetei. Așa cum știm era ultimul șef de stat din vremea celui de-al Doilea Război Mondial, care se mai afla în viață, și acum gata”, își amintește Adrian Ursu. 

Ca în orice redacție, știrea a trebuit întâi să fie confirmată, căci zvonuri mai fuseseră date cu luni, chiar și ani în urmă. Iar când confirmarea a sosit, a pornit întreaga mașinărie a unei televiziuni în Breaking News. Oana Zamfir era în acea clipă în platoul de știri Antena 3, ea a trebuit să dea vestea întregii țări. „A fost cel mai nedorit și amânat Breaking News. Este prima dată când noi nu am vrut să fim primii și am așteptat să dea altă televiziune, probabil că TVR, informația, înainte de a intra noi cu ea” își amintește Oana.

Informația ajunsese și în redacția de știri a televiziunii publice, unde Camelia Csiki, reporter și realizator al emisiunii „Ora Regelui” a primit-o. „A fost un SMS în care scria doar scurt „alertă”. Mâncam, m-am înecat, mi-am pierdut vocea, m-am dus instinctiv la hainele din cuier, hainele negre, pentru că știam că trebuie să intru în două minute pe post să dăm vestea. Am încercat să strig „a murit”, dar nu puteam să strig, rămăsesem fără voce și am ajuns cumva la producător care m-a întrebat cine a murit. Și-a dat seama și a început să strige: A murit Regele”, povestește Camelia. 

„Nu-mi aduc aminte cum am intrat în transmisie, aveam un nod în gât și mă gândeam dacă pot sau nu să vorbesc fără să plâng. Am înghițit nodul, a urmat o ediție de două ore.” își amintește Delia Nicola, producător de știri TVR.

”O să sune urât, dar ne așteptam la asta. Teoretic trebuia să știm cum să reacționăm dar tot am avut gramul ăla de emoție că se întâmpla atunci. Eram primii care am intrat și totuși ne întrebam dacă nu e așa. Nu știu dacă speram să nu fie așa.pentru că de obicei când aflii primul informația o dai. Atunci aveam dubii, cu toate că știam că nu avem de ce să avem dubii” spune producătoarea. 

Era pentru prima dată când omul de televiziune care dădea informația verificată și confirmată refuza și el să creadă că e adevărată. Dar vestea trebuia dată cumva. „Doamnelor și domnilor e un Breaking News pe care nu îl doream să-l fac. Regele Mihai 1 al României a decedat din viață, anunță surse apropiate a Casei Regale, la reședința sa din Elveția” a transmis Oana Zamfir.  

„Noi eram pregătiți, aveam imagini. Eu nu eram pregătită. Și pot să spun că am făcut emisiuni în anii aceștia în orice condiții. Am făcut o peritonită în direct, eram foarte bolnavă, am făcut pe fondul unei vești extrem de dramatice legate de pierderea cuiva din familie, cu o oră înainte de emisiune, am făcut fără voce emisiune. Aici este momentul în care eu nu am fost deloc profesionist. Am făcut greșeli de gramatică, am citit niște date pentru a umple spațiul pentru că rămăsesem fără aer, în condițiile în care te întrebi de ce. Era un lucru așteptat, nu știu să spun nici acum de ce a fost un refuz atât de mare, dar nu a fost doar al meu” declară ulterior Oana. 

În regie se simțea același lucru, știrea îi amorțise pe toți. Până și sunetul care însoțește Breaking News-ul i s-a părut producătorului indecent de strident. 

Ana Maria Roman spune că s-a rugat mereu ca decesul Regelui Mihai să nu se întâmple pe programul ei orar de prezentare. Și în timp ce își schimba sacoul colorat cu unul negru știa că încă nu este pregătită să vorbească despre asta. „A fost pentru prima dată când nu mi-am putut controla emoțiile, ceea ce nu mi s-a întâmplat cred că niciodată până acum. În momentul respectiv românilor le murea un vis. Mulți au sperat că la un moment dat majestatea sa se va întoarce în țară și va schimba destinul acestei țări. În acel moment acel vis murea iar eu eram cea care trebuia să dea această veste ”, povestește Ana Maria Roman.

„Mă uitam la colegele mele care erau pe post atunci, aveau acea ezitare în glas, tremurul pe care nu ai cum să îl contrafaci. El e de acolo din suflet și ajunge în glas. Meseria asta care e precum a chirurgului, care trebuie să fie rece, cu bisturiul ferm, fără nicio ezitare, fără tremur, are în spate niște oameni care au propriile slăbiciuni, sentimente, care uneori îi domină ” explică  Adrian Ursu.

„În meseria noastră prima dată nu te gândești la emoție în sine, te gândești la ce am eu de făcut, ce trebuie să fac, fac bagajele, nu fac bagajele, plec nu plec, ce fac cu copilul și așa mai departe”, spune Maria Coman. 

Dar când se întâmplă un astfel de eveniment important, jurnaliștii știu că trebuie să-și amâne problemele din viața personală. Sabina Iosub abia se întorsese din Elveția și transmise de acolo că starea de sănătate a majestății sale era stabilă. Vestea decesului a prins-o fix în mijlocul redacției și în clipa următoare a înțeles că trebuie să își facă din nou bagajul. 
„Nu am pregătit nicio secundă bagajul pentru această deplasare, pentru acest moment” spune Sabina Iosub.

„Eu cred că am ajuns în fața casei majestății sale undeva la 11 noaptea. Mi se face pielea de găină când povestesc pentru că a fost imaginea care m-a lovit cel mai puternic. Am găsit o casă goală care avea pe trepte câteva candele și când s-a deschis ușa am văzut o măicuță. Am știut că știrea este adevărată, că ăsta este adevărul cu care trebuie să mergem mai departe”, povestește Sabina.

Acolo s-au întâmplat în zilele următoare frânturi dintr-o lume care abia a încăput în niște știri de televiziune, emoții și stări care nu puteau fi surprinse cu o cameră de filmat și nu puteau fi descrise în cuvinte. Cum a fost de exemplu o imagine surprinsă la geamul casei modeste unde a stat mereu, uimit de zarva de peste drum, motanul Regelui, care nu înțelegea ce se întâmplă, de ce sunt atât de multe flori. În orașul în care până atunci nu se întâmplase nimic demn de scris în ziare, jurnaliștii veniți din România au trăit nu doar evenimentul carierei lor ci și probabil cea mai importantă lecție de viață, solidaritatea care unește sufletele în preajma dispariției unui om cât istoria. 

„Apropierea vecinilor și a tuturor celor care l-au cunoscut pe majestatea sa de noi. Ne grupam indiferent de televiziunile din care proveneam de o mașină în care încercam să ne încălzim. În fiecare zi se întâmpla ceva, o baterie, o lipsă de lumină, un moment în care unul dintre noi trebuia poate să fugă la toaletă și apărea, se întâmpla ceva. Ne-am susținut și ajutat reciproc atunci și da, nu știu dacă se poate repeta asta” spune Sabina.

În acele zile în fața reședinței regale s-a întâmplat ceva ce nu s-ar fi putut imagina într-o țară ca România în acești ani: au dispărut competiția, rivalitatea, resentimentele. Și atunci s-a întâmplat și unul dintre momentele pe care nu le-ați putut vedea la televizor. 

A existat un moment când familia regală a deschis ușa și a spus „Vă rog, intrați”. Și câți jurnaliști eram acolo, am intrat. Niciunul dintre noi nu a înțeles de ce să intrăm, să ne dea cineva o declarație. Nu. Intrați să puteți să vă luați rămas bun de la Majestatea sa. Nu pot să-mi amintesc nimic altceva decât sicriul acoperit de steag și familia ținându-se de mână. Nu și-au mai putut stăpâni lacrimile atunci și nici noi n-am mai putut, am fost muți, ne-am privit în ochi, am spus mulțumesc, Dumnezeu să-l ierte și atât. Cred că fiecare și-a luat un moment să se roage, a fost atât de intim încât nu am simțit să-l arătăm nimănui ” povestește Sabina. 

„Am trecut peste protocolul regal, mi s-a părut atât de tristă majestatea sa Margareta încât am luat-o în brațe. A fost un moment intim, sicriul trona în încăpere și deasupra era tabloul cu regina mamă Elena. Era o mică Românie regală, erau semne ale regalității, dar și România, românii pe care Majestate Sa i-a iubit”, spune Camelia. 

Între timp în țară redacțiile toate se pregăteau pentru ceea ce avea să urmeze: funeralii regale, ceva ce România nu mai trăise de la Regina Maria încoace, acum exact 80 de ani. 
„Nu vă neg și vă dau informații în exclusivitate, eu pregăteam această transmisiune de vreo 2-3 ani. Din păcate știam că majestatea sa are o vârstă ” a declarat Cristian Zgabercea, producător TVR. Acum 37 de ani când Cristian Zgabercea s-a angajat la TVR toată lumea mai vorbea despre cea mai mare realizare a postului public din punct de vedere al desfășurării de forțe la un eveniment istoric: funeraliile liderului comunist Gheorghe Ghiorghiu-Dej  în 1965.

„O parte din ce am aflat atunci am folosit și în momentul ăsta. Fiindcă nu avea cum să acoperim o asemenea distanță cu echipamente fixe”, a explicat Cristian.  

Șocant, înmormântarea liderului comunist a trebuit să fie sursă de inspirație pentru funeraliile Regelui Mihai. TVR avea să fie nava amirală a transmisiilor așa că și-a întrunit comandamentul tehnic și a început să facă proiectul pe baza modelului din 65. Curând aveau să realizeze că noi eram nepregătiți pentru un eveniment atât de important. 

„Noi știam că Regele nu se simte bine dar parcă nimănui nu îi venea să creadă. Ar fi trebuit să ne gândim dar era așa dacă noi ne-am născut cu el, cum să moară? Din cauza asta pe toți ne-a luat pe nepregătite, a trebuit să rezolvăm lucruri din mers”, spune Horia Cazan, director departamentul tehnic TVR. Primul lucru care a trebuit rezolvat din mers a fost tehnica necesară pentru a face o transmisie maraton dar și oamenii care trebuie să facă asta. 

„Atât de multe lucruri ne lipseau că nu știam cum să facem. Nu era timp să aducem din străinătate, deci trebuia să facem cumva să acoperim traseul, era mult și ca timp, era o lipsă de personal și a trebuit să vedem cum facem ca să acoperim lucrurile astea. În comun folosam echipamente de la toate televiziunile.” povestește Horia. 

Au început să sune prieteni, cunoștințe din alte televiziuni iar în câteva ore sale de consiliu de la TVR era plină cu oameni din toate trusturile media care brusc nu mai erau concurenți. Tocmai se formase cea mai mare echipa de televiziune pe care a avut-o România. 

”Împreună am reușit să facem un plan coerent în care să nu ne deranjăm unii pe alții.” a declarat Horia. În acele momente cu toții înțelegeau că lumea întreagă va avea ochii îndreptați spre România.Țara care l-a dat pe Regele despre care istoricii spun că a scurtat al Doilea Război Mondial și a salvat sute de vieți.

„Nu a fost o concurență. Nimeni nu s-a gândit să o ia pe cont propriu. Trebuia să vedem cum să transmitem din tot orașul, toate punctele”, declară Horia. 

Timp prea mult nu era, își aduce aminte Octavian Basoc, director operațional la Antena 1, și că au fost scoase la imprimantă imagini satelit cu Bucureștiul și au fost desenate cu mâna locurile de pe traseul cortegiului funerar în care va fi nevoie de camere pentru transmisii. 
„Ne-au spus aici avem nevoie de camere, iar aici avem nevoie de ajutor. Atunci am început fiecare să spunem ce avem și ce putem să dăm. Cei mai mari contributori am fost noi, colegii de la Pro TV și Digi 24. Pe traseul dintre Piața Presei și Miorița, Pro Tv a ridicat semnalul pe un segment de satelit de la Antena 1, ceea ce este...așa ceva ei nu și-ar fi imaginat niciodată. Și totuși în acele momente triste s-au întâmplat multe lucruri cu adevărat surprinzătoare de care nici noi nu am știu că suntem capabili.” a spus Octavian Basoc.  

„M-au impresionat foarte tare colegii de la RTV care neavând în dotare echipamente performante au închiriat un rucsac (emițător video) și l-au pus la dispoziție cu cameraman cu tot.” mărturisește Laura Neagu, producător TVR. Toate televiziunile au venit cu câte ceva. Și tot nu a fost suficient așa că au apelat la singurul om din România care deține tehnica pentru transmisii în direct, cu cât mai multe televiziuni la un loc: Dumitru Alexe, sau Ticu așa cum îl știe toată lumea din breaslă. 

„Sunt chemat precum SMURD-ul, când nu fac față, telefonul de urgență suntem noi, compania noastră. Avem peste un sfert de secol de existență și am fost locomotiva tuturor televiziunilor private din România.” a declarat Alexe. 

Ticu a venit cu acest car de reportaj, unul dintre cele mai mari din România. I se spune Regina, un nume parcă predestinat pentru că Regina a transmis parte din funeraliile Regelui. Nu avea cum să lipsească tocmai acum, ar fi venit și dacă nu îl chema nimeni pentru că avea o misiune de terminat începută acum mai bine de 20 de ani atunci când Regele a încercat să se întoarcă acasă după mai bine de 4 decenii de exil.  „Am fost cameramanul Regelui când el a fost izgonit din țară. L-am iubit tare tare mult pe acest om.” spune Ticu. 

Timp de trei zile și trei nopți a fost ca un soldat la datorie, servindu-și Regele cum știa el mai bine, transmițând încontinuu de la 16 camere de filmat și a ales pentru difuzare doar acele cadre care i s-au părut memorabile, ceea ce înseamnă că noi am văzut de fapt un sfert din ceea ce s-a filmat în realitate, iar ceea ce s-a văzut, a spus-o la final de transmisie chiar și BBC, a fost impecabil.
„A fost o coordonare perfectă. Unde nu înțelegea unul, înțelegea altul. A fost o chestie pe care nu știu dacă o să o mai trăiesc în viața asta.” spune Laura Neagu. 

Oameni care trebuiau să se ocupe strict de transmisie s-au trezit că se implică în organizarea lui. Cristian Zgabercea era la acea vreme producător general la TVR dar aflăm azi că rolul lui a depășit cu mult cerințele acestei funcții. „Nu știa nimeni cum se fac funerarii regale, eu a trebuit să mă duc să scot din arhivă și să arăt tuturor că șefii de stat sunt duși pe afet de tun. Până la urmă m-au înțeles cei de la armată, dar nici ei nu mai aveau un astfel de tun. A venit șeful Marelui stat major la mine și mi-a mulțumit pentru că am insistat cu afetul. Mi-a spus că umblând în arhive în aceste zile a observat că lui i s-a ridicat cetățenia, a abdicat, dar Armata Română nu i-a ridicat gradul de mareșal, deci a murit Mareșal al Armatei Române și oricum protocolul armatei spunea că trebuia înmormântat pe afet de tun” povestește Cristian. 

Imaginile de arhivă ne arată că asta s-a întâmplat și la funeraliile reginei Maria cu singura diferență că afetul era tras de cai. În România 2017, țară modernă și democrată abia s-a mai găsit un afet ruignit, cai nu mai avem. Așa că singura soluție găsită a fost un transportor blindat. Afetul de tun urma să fie folosit doar pe o bucată scurtă, de la fostul Palat Regal până la Patriarhie. Casa Regală a hotărât totuși ca de acolo, sicriul să meargă în mașină. Pentru că nu încăpea în mașină, sicriul a fost separat de coroană, care a mers în altă mașină. Scena se vede cel mai bine la trecerea mașinilor sub arcul de triumf. Apoi, de la Gara Băneasa, conform desfășurătorului, drumul continua până la Curtea de Argeș cu trenul, cu trenul regal. Cu el, istoria s-a închis ca un cerc, căci a fost același tren care l-a dus pe Rege în exil în primele zile ale lui 48.

Cristian Zgabercea știa din arhive că această garnitură a avut și un vagon funerar dar nu reușea nimeni să îi confirme. „S-a găsit vagonul în atelierele Grivița. Am ajuns într-o duminică pe la 3-4 dupa-amiaza , nu lucra nimeni, a fost găsit directorul și culmea era un fost coleg de liceu. Discuția a mers mai ușor. Era un vagon care nu fusese folosit niciodată, avea praful de 10 cm. Nu era un podium, și a fost construit pe zilele alea.” spune Cristian. 

Cu o noapte înainte de ceremonie, nimeni nu a dormit. Ba da, au dormit. Cam toți oficialii români căci uluitor de la președinte până la ultimul om cu funcție importantă au refuzat să facă gardă la catafalcul regelui, așa cum spune protocolul și cum s-ar fi cuvenit. Singurul care a acceptat, a fost premierul de atunci, Mihai Tudose. Au stat în schimb zi și noapte pe rând toate fețele regale sosite în România pentru funeralii: fostul rege Juan Carlos al Spaniei, a făcut priveghi, sprijinit în baston. Echipele tehnice au lucrat toată noaptea astfel încât acasă telespectatorul să aibă o perspectivă mai bună. „Era unu noaptea când am terminat amplasamentul la Mitropilie, a fost foarte complicat nu ne înțelegeam cu toate oficialitățile statului.” își amintește producătorul TVR.  

În ziua aceea de 16 decembrie a fost de parcă tot Bucureștiul a devenit o altă lume. Cabluri, echipamente, platforme și semne prevestitoare a unei întâmplări de o măreție tristă, care lăsa un gol care nu mai putea fi umplut niciodată, iar cei care aveau în acea zi responsabilitatea funerarilor fuseseră cuprinși de o febră pe care nu o mai trăiseră niciodată. Dimineață, la ora 7, întreaga armată de jurnaliști era pregătită pentru cea mai lungă zi și dificilă transmisie din viața lor, peste 120 de camere de filmat dintre care un sfert înșirate pe drumul dintre capitală și Curtea de Argeș. Mii de oameni pe teren, în redacție, în regia de emisie.

Pe reporteri, prezentatori i-ați văzut în acele zile la televizor dar greul a fost dus defapt de cei pe care nu i-ați văzut, în primul rând operatorii de imagine . 
„Un coleg cu care eu filmez mult în zonele de război, Romeo Stancu, operator, a stat ore în șir în portbagajul unui Jeep și a transmis cadrul din față cu cortegiul. Omul s-a chinuit fizic.” relatează Adelin Petrișor . Așa au ajuns la dumneavoastră imaginile cu sicriul Regelui în cortegiul funerar. „Meseria asta a noastră e destul de complicată și câteodată parcă ți-ar plăcea să stai și în fața televizorului să vezi ce se întâmplă, să ai imagine de ansamblu dar de multe ori ești pe teren și ai doar bucățica ta din tot ce s-a întâmplat.” povestește Relu Calotă, cameraman TVR. 

El a stat în trenul regal de la București la Curtea de Argeș, unde a stat fără respirație la câțiva pași de sicriul majestății sale și a filmat dar i-au rămas pe retină cadre pe care nu le-a putut înregistra dar pe care azi vrea să le împărtășească lumii.
„După ce am ieșit din București pe câmp vedeai oameni care aveau steaguri. La un moment dat era un domn mai în vârstă cu bicicleta, a lăsat bicicleta, și s-a așezat în genunchi. Cu cât ne apropiam de Curtea de Argeș erau din ce în ce mai mulți oameni în gări și în una aruncau cu flori. Geamul era deschis și au intrat niște flori în tren. Uneori vezi o scenă și nu ai cum să le filmezi, dar alea rămân pentru tine.” spune Relu. 

Au fost multe astfel de cadre care au rămas doar a jurnaliștilor din acea zi.
„Am văzut niște fiice care își conduceau tatăl pe ultimul drum și m am gândit: cat pot să fie de tari? Au voie să plângă? Protocolul spune că e mai bine să lași deoparte aceste manifestări și totuși Principesa Margareta nu a putut să țină acea lacrimă, lacrima pentru tatăl ei. Mi-a rupt inima acel moment.” spune Mihaela Călin, de la Observator. 
Pentru Mihaela Călin ziua de 16 decembie a fost un tur de forță, aproape 12 ore în direct la Observator dar și lecția de istorie de care nu a avut parte la școală. Nici ea, nici multe generații ca ea. „Aveam la revoluție 6 ani, am prins școlă în democrație, am mers în toamna lui 90 în clasa 1 dar am învățat-o după cărțiile vechi, drept pentru care ceea ce știam eu despre democrație era extrem de superficial.” spune jurnalista. 

Oameni din generația Mihaelei Călin au fost în pelerinaj la catafalcul Regelui Mihai în cele 3 zile de doliu național și mulți au înțeles că tot că știau era minciună, manipulare, mistificare. În fața sicriului au fost tineri în genunchi, bătrâni copleșiți de durere, copii cu ochi mirați că regii și reginele chiar există dar și adulți care au venit să-și ceară iertare. Profesori de istorie pentru că au format greșit generații, părinți pentru că nu au îndreptat minciuna nici măcar acasă. Au fost atât de mulți oameni încât în prima seară de priveghi, Muzeul Național nu s-a mai închis. Ticu Alexe a ales să își ia rămas bun de la Rege abia după ce toate camerele de filmat s-au închis.

„Mi-am lua rămas bun eu cu mine de la rege, fără nicio imagine” mărturisește Ticu. 

Paradoxal, unul dintre cele mai triste evenimente a reușit să scoată la iveală tot ce are mai bun acest popor: empatie, unitate, emoție, bun-simț, fără ca nimeni să ceară asta. Fără să le ceară nimeni asta, românii au stat la coadă în liniște deplină și purtându-se exemplar. 
Pentru Adelin, reporter special TVR obișnuit mai mult să se confrunte cu violențe, asta a fost chiar ceva neobișnuit. „Erau câteva mii de oameni în jurul Pieții Arcului de Triumf iar atunci când s-a apropiat cortegiul oamenii au luat-o la fugă, și m-am speriat, pentru moment am crezut că se va întâmpla ceva rău, nu, oamenii s-au așezat, ordonat, și au așteptat să treacă mașina cu sicriul Regelui în liniște.”

Echipele de televiziune au putut să-și facă meseria în acele zile în una dintre cele mai civilizate țări din lume: România. Operatorii povestesc și astăzi cât de surprinși au fost să audă oamenii de pe stradă cerându-și scuze că le stau în cale și încurcă în filmare.

„Oamenii ăia încă există doar că nu există cine să îi adune.” este de părere Ana Roman.  A fost o zi cu mii de oameni pe străzi și niciun incident. Abia atunci am înțeles că am avut printre noi în toți acești zeci de ani un model de conduită și de moral și pentru ca lecția să ne fie mai dură am avut la dispoziție doar 3 zile de doliu. 
„România s-a dezechilibrat și mai mult după plecarea majestății sale.Suntem dezbinați” declară Ana Roman. 

„Eu am spus întotdeauna că ce vedem acum pe piața politică este o consecință a lipsei acestui om, lipsa lui a făcut să nu mai existe nimeni în fața căruia să te simți merit.” spune Octavian Basoc.

Și probabil vor trebui să mai treacă mulți ani, să se mai decanteze niște sentimente ca să găsim cuvintele potrivite pentru a descrie ce am trăit: o ceremonie grandioasă sau o lecție de istorie. 

„A fost poate cea mai importantă transmisie a mea iar părinții mei au fost foarte mândrii de mine, Bunica mea, pe care nu am apucat să o cunosc pentru că a murit când tatăl meu avea 21 de ani l-a iubit foarte mult pe Regele Mihai și îmi aduc aminte că mi-a scris tata în timpul transmisiei că bunica tare ar fi fost foarte mândră de tine.” povestește Ana Roman. 

Abia azi, la un an după un eveniment care a făcut o țară să stea în genunchi, la un an după o transmise maraton înțelegem că moartea Regelui Mihai a fost mai degrabă despre iertare, în numele bunicilor noștri care nu au mai avut șansa să facă asta. „Uite eu, de pildă regret că a fost așa. Mie îmi pare rău că am fost atât de performanți pentru că defapt cred că am împuținat numărul oamenilor de pe marginea Căii Victoriei, am împuținat oamenii de pe traseul spre Curtea de Argeș, am ținut cumva prea mulți oameni la televizor și cumva l-am văduvit pe Regele Mihai de a avea ceea ce merită și anume o mare de solidaritate și de empatie acolo pe traseul cortegiului” spune Adrian Ursu.

A trecut un an de atunci, nu am mai simțit nevoia să fim uniți decât așa, de dragul festivismului pompos și rece și gol de conținut: la câteva ore după sărbătoarea deloc credibilă a Centenarului ne-am întors la noi, cei vechi: la scandal și împroșcat țara cu noroi pe meleaguri străine. Și poate că unii dintre noi s-au dus din nou cu gândul la Rege care a fost alungat, vânat și denigrat, dar care niciodată nu a rostit o silabă înveninată la adresa României și a românilor. 
Azi, nu ne-a mai rămas decât o lecție și coroana lui, cea care i-a stat pe sicriu și odată pe frunte, cea care e expusă la Teatrul Național de centenar, ca o metaforă tristă a acestor timpuri în care măreția a ajuns recuzită.

sati