Antena 3 CNN Actualitate Social ÎNCEPEREA NOULUI AN ȘCOLAR. 300 de școli, cu toaleta în curte. Ministrul interimar al Educației: „Avem cifre îmbucurătoare”

ÎNCEPEREA NOULUI AN ȘCOLAR. 300 de școli, cu toaleta în curte. Ministrul interimar al Educației: „Avem cifre îmbucurătoare”

ÎNCEPEREA NOULUI AN ȘCOLAR. 300 de școli, cu toaleta în curte. Ministrul interimar al Educației: „Avem cifre îmbucurătoare”
Sursa foto: Foto: Agerpres
07 Sep 2019   •   16:51

ÎNCEPEREA NOULUI AN ȘCOLAR. Ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz, a declarat sâmbătă, la Alba Iulia, că numărul şcolilor care au toaleta în curte a scăzut de la peste 2.300 în 2017 la circa 300 în acest an.

ÎNCEPEREA NOULUI AN ȘCOLAR. "Avem nişte cifre îmbucurătoare şi o evoluţie pozitivă a ceea ce înseamnă infrastructura din învăţământul din România. Adică vechea problemă care s-a discutat, a fost dezbătută, am fost criticaţi pe nedrept - pentru că toate şcolile se află în proprietatea UAT-rilor - cu toaleta în curte, din aproximativ 2.300 de şcoli aflate la nivel naţional, în momentul de faţă mai sunt, undeva, în jur de 300. Deci, cele peste 2.300 erau în anul 2017, iar în 2019, odată cu începerea anului şcolar, mai avem circa 300", a precizat, într-o conferinţă de presă, Daniel Breaz.

ÎNCEPEREA NOULUI AN ȘCOLAR. Totodată, ministrul interimar al Educaţiei a susţinut că din totalul de circa 18.000 de unităţi şcolare - circa 6.000 cu personalitate juridică, iar restul arondate acestor şcoli - şi aproximativ 28.000 de clădiri au mai rămas 4.000 de clădiri care nu au în momentul de faţă autorizaţie de la ISU.

ÎNCEPEREA NOULUI AN ȘCOLAR.  "Aceste probleme nu sunt neapărat din cauza faptului că nu s-a depus documentaţia sau că nu sunt îndeplinite anumite condiţii esenţiale", a spus Breaz.

ÎNCEPEREA NOULUI AN ȘCOLAR.  El a adăugat că sunt şcoli care îşi desfăşoară activitatea în trei, patru clădiri şi, poate, doar pentru o clădire nu au autorizaţie ISU.

ÎNCEPEREA NOULUI AN ȘCOLAR.  "Nu văd de ce într-un colegiu unde se desfăşoară activităţi de 160 de ani, Colegiul 'Lazăr' din Bucureşti, în 2019 să discutăm despre aviz ISU, pe care colegiul respectiv nu poate să îl primească pentru că nu îndeplineşte o condiţie: distanţa de la trotuar sau de la gard până la clădire de minim 4 metri. Niciodată nu o să primească dacă această condiţie va rămâne în picioare", a declarat ministrul.

ÎNCEPEREA NOULUI AN ȘCOLAR.  Daniel Breaz a explicat, de asemenea, că sunt şcoli care nu au primit avizul sanitar de funcţionare pentru că în localitatea respectivă nu există reţea de canalizare şi "nu ai cum să racordezi şcoala la o reţea de apă potabilă". Ministrul a precizat că în aceste unităţi vor exista "puncte mobile de apă".

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close