Antena 3 CNN Actualitate Social Incidente aviatice în lanț, pe aeroportul din Bacău

Incidente aviatice în lanț, pe aeroportul din Bacău

Incidente aviatice în lanț, pe aeroportul din Bacău
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
10 Aug 2017   •   11:07

Două avioane au aterizat de urgenţă în această dimineaţă pe aeroportul din Bacău

Prima dintre aeronave, care avea destinaţia Milano, a revenit pe pistă la scurt timp de la decolare, pentru că senzorii de la bord arătau o depresurizare a cabinei. Alarma s-a dovedit a fi însă falsă, iar avionul şi-a reluat cursa. O altă aeronavă, de data aceasta care mergea spre Londra, a cerut să aterizeze de urgenţă din cauza unei probleme similare.

Situatia nu a pus in pericol siguranta pasagerilor si a echipajului in niciun moment, anunţă companie. În prezent aeronava este supusă verificarilor tehnice iar pasagerii vor fi transportați la destinație cu o altă aeronavă, decolarea va fi în jurul orei 13:00. 

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close