Antena 3 CNN Actualitate Social Informații noi despre Eugen Stan, polițistul-pedofil. De ce i se spune „prădător sexual”

Informații noi despre Eugen Stan, polițistul-pedofil. De ce i se spune „prădător sexual”

Informații noi despre Eugen Stan, polițistul-pedofil. De ce i se spune „prădător sexual”
29 Mar 2018   •   00:00

Eugen Stan, agentul de la Rutieră care a agresat sexual copii și femei, pare să fi fost, în ultimul deceniu, pericol public în Capitală. Anchetatorii care au stat de vorbă cu el spun că pedofilul în uniformă a fost un adevărat ”prădător sexual” și că victimele sale ar fi în număr mult mai mare decât ceea ce s-a stabilit până în prezent, și anume patru fapte în care procurorii spun că el este autorul.

Dosarul lui Eugen Stan se află acum pe masa procurorilor de la Parchetul General, care vor să adune toate datele strânse până acum despre polițistul-pedofil.

Potrivit anchetatorilor care au avut ocazia să vorbească, față în față, cu pedofilul în uniformă. ”Deși sunt probate doar câteva fapte, noi suspectăm că Eugen Stan ar fi comis undeva între 150 și 200 de agresiuni sexuale. Multe dintre victime nu au venit pentru a depune reclamație”, au precizat sursele, potrivit Libertatea.

×
Subiecte în articol: eugen stan victime
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close