Înşelăciunile cu oferte de vacanţă se înmulţesc în plin sezon estival. Escrocii profită de goana românilor după concedii şi postează anunţuri false cu apartamente şi pensiuni inexistente, folosind imagini furate de pe Internet sau create de ei cu ajutorul AI.
Turiştii se confruntă cu un val tot mai mare de oferte false pentru cazări, în vacanţa mult dorită. Pozele cu locaţiile par convingătoare, videoclipurile par bine realizate, însă vorbim de o escrocherie la care oamenii primesc inclusiv facturi care par reale, dar sunt false.
"Ţepele nu au limită nici în viaţa reală, nici în online. Avem de-a face cu ţeapa unde plăteşti şi nu primeşti absolut nimic şi ţeapa unde plăteşti ceva făcut cu AI sau poate chiar cu poze furate şi primeşti nişte condiţii de o steau sau două sau nici acelea", a spus avocatul Adrian Cucuclis la Antena 3 CNN.
Acesta a explicat ce opţiuni au turiştii care simt că descoperă că au fost înşelaţi cu cazpări care nu există sau sunt neconforme:
"Avem Protecţia Consumatorului care funcţionează. Pe de altă parte, dacă ţeapa este una de natură penală, o înşelăciune, atunci ANPC nu mai are ce să facă aici, trebuie să apelăm la organele de anchetă, la Poliţie.
Trebuie să ştie cei care ajung în vacanţe, iar condiţiile găsite acolo sunt neconforme că se pot prezenta cu acele poze de pe site-ul operatorului de turism sau gazdei, iar, când pozele nu sunt conforme cu realitatea, să solicite fie schimbarea cu camere care să fie conforme, fie restituirea banilor. Sau, după caz, poate că este de preferat scăderea sumei de bani pe care ai plătit-o".
Cele mai populare destinații de vacanță din Europa
Unde valorează cel mai mult banii de vacanță? O analiză Euronews Business a prețurilor din șapte dintre cele mai populare destinații europene arată că Turcia este, per ansamblu, cea mai ieftină, dar și cea mai scumpă când vine vorba despre alcool. Portugalia oferă, în schimb, cele mai bune prețuri la cazare și restaurante.
Turcia este cea mai ieftină per ansamblu, potrivit analizei care ia în calcul peste 2.000 de bunuri și servicii. Un coș care costă 100 de euro în UE ajunge la doar 59,6 euro în Turcia, ceea ce înseamnă că prețurile sunt cu 40,4% mai mici decât media europeană.
Franța este cea mai scumpă dintre cele șapte țări, cu un nivel al prețurilor echivalent cu 100,3 euro, ușor peste media UE. Celelalte cinci state se află sub această medie: Italia, cu 97,1 euro, Spania, cu 91,6 euro, Grecia, cu 87,4 euro, Portugalia, cu 86,6 euro, și Croația, cu 78,4 euro.