Antena 3 CNN Actualitate Social O fată de 15 ani a fost găsită de poliţiştii de frontieră, ascunsă sub o pătură, într-un microbuz la Vama Borș

O fată de 15 ani a fost găsită de poliţiştii de frontieră, ascunsă sub o pătură, într-un microbuz la Vama Borș

Copila în vârstă de 15 ani era însoțită de unchiul și mătușa ei, care voiau să o treacă ilegal frontiera. Ea a fost depistată de polițiștii de frontieră la Vama Borș, ascunsă sub o pătură, pe bancheta din spate a unui microbuz.

O fată de 15 ani a fost găsită de poliţiştii de frontieră, ascunsă sub o pătură, într-un microbuz la Vama Borș
Sursa foto: politiadefrontiera.ro
de Claudia Popovici    |    13 Mai 2021   •   19:49

Potrivit Poliţiei de Frontieră, totul s-a întâmplat ieri, 12 mai, în jurul orei 20:00 la Punctul de Trecere a Frontierei Borș.

„S-a prezentat pentru a ieşi din ţară în calitate de șofer, un cetăţean român, care conducea un microbuz înmatriculat în România. În mijlocul de transport mai călătoreau ca pasageri doi cetăţeni români, un bărbat şi o femeie, în vârstă de 41, respectiv 35 de ani.  

Cu ocazia controlului mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit pe bancheta din spate, ascunsă sub o pătură, o minoră, cetățean român, în vârstă de 15 ani", au transmis poliţiştii.

Urmare cercetărilor s-a stabilit că cei doi cetățeni români sunt unchiul și mătușa minorei”, mai transmite Poliția de Frontieră.

Tinerei nu i-a fost permisă ieșirea din România, ulterior fiind preluată de către reprezentanții Direcției Generale de Asistență socială și Protecția Copilului a județului Bihor.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru rudele minorei, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun.

×
Subiecte în articol: Vama Borș microbuz minora
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close