În multe comunități, subiectul drogurilor încă este tratat cu teamă, jenă sau cu impresia că problema e departe. Până în ziua în care cineva află că substanțele circulă lângă școală, că un adolescent a încercat „doar o dată” sau că un copil dintr-o familie obișnuită a devenit dependent. Tocmai de aceea, campania națională antidrog „Conștient, nu dependent”, derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, continuă seria întâlnirilor directe în comunități și ajunge miercuri, 25 martie, la Chișineu-Criș.
Evenimentul i-a adus în aceeași sală pe elevi, studenți, profesori și părinți, într-o formulă care pune accent pe prevenție și pe informație spusă pe înțelesul tuturor. A intervenit expertul antidrog Cătălin Țone, foști consumatori reabilitați și reprezentanți ai Poliției, astfel încât discuția nu rămâne doar la nivel de avertisment general, ci intră și în realitatea concretă a fenomenului: cum începe consumul, cum se schimbă comportamentul unui adolescent, ce riscuri legale există și cât de repede poate aluneca totul din zona de curiozitate în cea de dependență.
Contextul care stă în spatele acestei întâlniri este unul greu de ignorat. Datele arată că, într-un singur an, consumul și traficul de droguri au crescut cu aproximativ 27%, iar România este privită tot mai mult ca piață de consum, nu doar de tranzit. În 2025, autoritățile au capturat peste 3 tone de droguri, inclusiv substanțe de mare risc și droguri sintetice. În același timp, aproximativ 15% dintre liceeni au consumat substanțe interzise, iar accesul la droguri devine tot mai ușor, inclusiv în apropierea școlilor.
Presiunea grupului, dorința de acceptare, curiozitatea, anxietatea, lipsa dialogului acasă și nevoia de a scăpa de tensiune sunt printre mecanismele care pot împinge adolescenții spre astfel de comportamente. Tocmai de aceea, întâlnirile din campania „Conștient, nu dependent” nu se adresează doar elevilor, ci și părinților și profesorilor, adică adulților care pot vedea primii schimbarea.
Un punct important al acțiunii îl reprezintă mărturiile foștilor consumatori reabilitați. În astfel de întâlniri, experiența directă are de multe ori mai multă forță decât orice statistică. Pentru un adolescent, diferența dintre o poveste reală și un discurs moralizator este uriașă. Iar pentru un părinte, astfel de relatări pot pune în altă lumină semnele pe care, până ieri, le considera simple stări legate de vârstă.
Participanții vor primi și materiale informative realizate de specialiști, cu explicații despre semnele timpurii ale consumului, factorii de risc și pașii care pot fi urmați atunci când apar suspiciuni. E una dintre componentele importante ale campaniei: să lase în comunitate repere practice.
Acțiunea de la Chișineu-Criș face parte din seria națională prin care Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României încearcă să ducă mesajul antidrog cât mai aproape de școli, familii și comunități locale. După un tur național la Iași, Suceava, Botoșani, Rădăuți, Blaj, Turda, Baia Mare, Craiova, Arad și Chișineu-Criș, campania națională antidrog „Conștient, nu dependent” ajunge la Pitești (31 martie) și Brașov (2 aprilie).