Patriotismul nu a dispărut, doar că nu mai arată ca în manuale, spune sociologul Gelu Duminică, într-un interviu pentru Antena3.ro. Într-o Românie tensionată social, aflată într-un dialog identitar între tradiționaliști și progresiști, oamenii își permit astăzi să fie supărați pe stat fără să-și renege apartenența. „E ca într-un cuplu”, explică el. De 1 Decembrie nu tresărim pentru că „un comportament se învață”, iar timp de decenii am fost obișnuiți să tratăm Ziua Națională ca pe o zi liberă și atât. Ce lipsește? Liderii care să unească, nu să ne antagonizeze, crede el.
Azi avem dreptul să ne supărăm pe stat. Și să spunem asta și tare
Reporter: De ce credeți că nu mai există pentru mulți un „fior patriotic autentic”? Ce s-a schimbat în societate și ce mai înseamnă patriotismul pentru generațiile actuale?
Gelu Duminică: Nu știu ce înseamnă fior patriotic autentic, pentru că patriotismul este un concept. Este doar un construct social, nimic altceva. Dar nu cred că nu mai există, ci doar că e altfel decât era acum 30 de ani, 40 de ani și așa mai departe.
Nu uitați că avem dreptul să ne supărăm pe stat în momentul de față, pe România, și să o și arătăm față de acum 40 de ani, când nu puteai să arăți lucrul ăsta. De 23 august, toată lumea era la defilare și vorbea de România iubită și așa mai departe, pe când acum putem să spunem că noi suntem supărați pe ea, dar nu înseamnă că nu o iubim.
E ca în cuplu: în momentele de tensiune uităm să ne arătăm iubirea cum ar trebui, iar tensiunea socială în România e mai prezentă decât e cazul în ultimii zeci de ani. Și uitați, anul trecut a ajuns chiar la un apogeu. Așa că nu cred că nu o iubim neapărat, ci mai degrabă o iubim altfel.
Eu cred că România are sentiment patriotic, cum am văzut, spre exemplu, la alegeri, de anul trecut: când România a vorbit despre parcursul ei, a vorbit despre iubirea de țară, despre apartenența la Uniunea Europeană, despre valorile astea de bunăstare, grija față de aproape.
De ce este 1 Decembrie doar o zi liberă pentru mulți români
Reporter: Și atunci, dacă o iubim, de ce credeți că pentru mulți români 1 Decembrie este doar o zi liberă și nu o sărbătoare trăită?
Gelu Duminică: Pentru că un comportament se învață. Iar noi, de mult prea mulți ani, considerăm Ziua Națională o zi liberă în care, în perioada comunismului defilam, după care ieșeam la o bere, dacă mai aveam timp, și la un mic. Iar din 1990 nu am avut motive să ne schimbăm comportamentul dobândit în 50 de ani. Un comportament să învață, da, și noi am fost învățați că Ziua Națională înseamnă ceea ce știm că înseamnă acum: adunarea cu prietenii și o nouă ocazie să petrecem în grupul de prieteni și în familie.
„Trebuie să uităm puțin de excepționalismul ăsta care ne-a fost indus prea multă vreme”
Reporter: Cum vi se pare discursul oficial de 1 Decembrie pe care îl vedem la televizor și în teren? Mai produce el mândrie? Ce ar trebui schimbat în felul în care statul își celebrează Ziua Națională?
Gelu Duminică: Putem să umplem de conținut conceptul de România, să ne uităm la ea în diversitatea ei, dar să o vedem și cu bune, și cu rele. Cred că nici zona asta de emfază, în care de Ziua Națională vedem doar românii frumoși nu ne ajută.
Da, cred că România este foarte diversă și cred că trebuie să fim mândri de tot ceea ce înseamnă România cu bunele și cu relele ei, să lucrăm la ceea ce avem mai puțin bun și să subliniem ceea ce avem de lăudat.
Însă cred că trebuie să uităm puțin de excepționalismul ăsta care ne-a fost indus prea multă vreme. Eu sunt convins că în momentul de față, conceptul de români și conceptul de identitate națională este în plină de zbatere. Din punctul meu de vedere, și ultimele alegeri au fost tot despre noi, despre identitatea românească: o zonă, o identitate conservator-tradițională, să zicem așa, susținută de „suveraniști” sau o identitate globală susținută de cealaltă tabără, numită „progresiști”.
Discursul „între bule”
Cred că, în momentul de față, România este pur și simplu într-un dialog identitar între cele două zone, extrem de benefic de altfel. Dar ce ne lipsește nouă? Și aici vă răspund direct la întrebare: sunt liderii unificatori.
Adică eu cred că avem prea mulți șefi și prea puțini lideri care să ne facă să simțim cu adevărat apartenența la națiunea asta diversă. Avem mai degrabă șefi care ne antagonizează unul împotriva celuilalt. Și antagonizarea nu poate să ducă la un construct unitar.
Dacă ne uităm la liderii țărilor la care facem apel când vorbim de zi națională, identitatea, o să vedeți că ei vorbesc foarte mult pentru toți francezii, pentru toți germanii, pentru toți americanii; pe când la noi discursul este, mai degrabă, între bule.
Bine, comparăm mere cu pere, pentru că ei, ca să ajungă acolo, au trecut prin sute de ani de democrație, pe când noi suntem încă la începutul tuturor acestor valori.
„Factual, Moldova și Muntenia s-au bătut mai mult între ele decât cu turcii”
Reporter: Dacă tot vorbim de diversitate, cum se raportează comunitățile vulnerabile la Ziua Națională, având în vedere că statul e prezent acolo doar prin poliție, asistență socială – sau nici măcar prin asta? Cum îi facem să simtă că România este și a lor?
Gelu Duminică: Identitatea vine la pachet cu stima de sine întotdeauna. Ca să te bucuri de identitățile pe care le ai, trebuie să le apreciezi. Pentru foarte mulți dintre noi, identitatea națională este doar o chestie de care auzi la 1 Decembrie. În rest, sunt mai degrabă români „de mâna a doua, ei versus noi”. Tot auzim asta. Sau „două Românii”, apar tot felul de sintagme pentru care a arăta că, de fapt, unii sunt români de clasă inferioară. Lucrul ăsta n-are cum să creeze o stimă de sine unitară, logic, pentru astfel de comunități.
Dar Ziua Națională este, hai să zicem așa: o sărbătoare religioasă în care crezi sau nu crezi. Ai o zi liberă. Ai auzit liber. Te duci la biserică. Sau nu te duci la biserică, poți să faci un grătar. Da, dar nu e plină de conținut.
Credeți că 40% din societatea asta care e analfabetă funcțional se umple de conținut identitar național, să zicem așa, la ziua de 1 Decembrie? Puțin probabil.
Noi trebuie să ne uităm la societatea asta în diversitatea ei și să vedem că noi avem probleme cu identitatea regională după 170 de ani de la Unire, și că încă îi considerăm pe moldoveni inferiori ardelenilor. Încă avem o tonă de bancuri față de olteni, încă
Pentru o parte din societatea asta, din păcate foarte mare, România este doar acasă. Însă ca să mai fii și mândru de ceea ce se întâmplă acasă, acolo trebuie să umplem cu relații de calitate.
Repet, identitatea este doar un construct și în momentul de față cred că trebuie să ne mai gândim ce înseamnă românul sau ce ne dorim să însemne românul în contextul lui 2025.
Sau mai mult decât atât, ce ne dorim să însemne pentru generația care vine? Pentru generația 2050, când fiica mea o să fie adult, parte a societății și cred că trebuie să facem apel la alte valori decât cele ale trecutului de la 1700-1600, Mihai, Ștefan, Corvine și așa mai departe.
Asta nu înseamnă că nu trebuie să învățăm de la ei. Numai că trebuie să orientăm identitatea românească spre valorile modernității, să învățăm din lecțiile trecutului. Noi, din păcate, și o spun cu tristețe, ne uităm mai degrabă câte trecut și nu prea vedem viitorul.
Luați imnul nostru și în Franța și o să vedeți valori. Adică toate lucrurile pe care le găsești în imnul Franței sunt valabile și pentru societatea actuală și pentru libertate, dorința de a nu fi îngrădit și așa mai departe. Noi ne uităm la „barbarii de tiran”.
Mulți nu se mai regăsesc, logic. Pentru mulți nu mai spune mare lucru valoarea asta identitară națională, care este mai degrabă ancorată în ce făceau principatele. Doamne, iartă-mă, când factual Moldova și Muntenia s-au bătut mai mult între ele decât cu turcii. Noi nu ne-am unit încă cu adevărat.
Cum ne-a modelat suta de ani pe care am petrecut-o în dictaturi
Suntem o națiune tânără, că ne place sau nu ne place. 160 de ani nu înseamnă mare lucru. Între timp, am mai avut și niște războaie, am mai avut și Holocaust, în care ne-am împărțit între români buni, români mai puțini buni. Am avut și comunism. 100 de ani, adică tot secolul XX, noi am stat în dictaturi.
Normal că nu avem zona asta de solidaritate, diversitate, dialog real, națiune unitară. Nu, pentru că noi avem încă cultura asta dihotomică, pentru că suntem la început de drum.
Noi în ultimii 30 de ani am reușit să dobândim foarte multe. În mult hulita de unii Europă. De asta și trăim în cea mai bună perioadă a ei, a țării noastre: pentru un simplu motiv că a fost prima perioadă în care noi am putut cu adevărat să ne manifestăm în deplinătatea diversității noastre și să vorbim despre ea.
Iar ceea ce România a atins, a reușit în ultimii 30 de ani, este fantastic. Însă avem nevoie doar de timp, de lideri, bată-i-ar norocul! Dar nu din ăștia antagonizanți. Ci din ăștia unificatori. Încă îl așteptăm.
Ştiri video recomandate
