Antena 3 CNN Actualitate Social Carnea de porc se scumpește de Sărbători. Cât va costa un singur kilogram, de Crăciun

Carnea de porc se scumpește de Sărbători. Cât va costa un singur kilogram, de Crăciun

Carnea românească de porc va fi mai scumpă de Sărbători. Deja comercianți au crescut prețurile chiar și cu 2 lei pe kilogram, iar trendul ascendent continuă până de Crăciun.

Carnea de porc se scumpește de Sărbători. Cât va costa un singur kilogram, de Crăciun
Sursa foto: Pexels/Mark Stebnicki
de Alexandra Dima    |    17 Noi 2021   •   09:48

Ravagiile făcute de peste porcină africană se resimte acum în preţul cărnii de pe piaţă. Simultan cu reducerea loturilor de animale sănătoase a avut loc şi creşterea cheltuielilor pe care fermierii le au pentru întreţinerea lor. 

De sărbători, un kilogram de carne de porc românească ar putea ajunge și la 20 de lei, notează B1.ro. Şi asta în condiţiile în care majoritatea producătorilor au urcat prețurile cu câte 2 lei pe kilogram, de la mijlocul lunii noiembrie.

Potrivit analistului economic Adrian Bența, avem de a face cu o scumpire sezonieră, obişnuită de Paşte şi Crăciun.  

"Din punctul meu de vedere este o creștere sezonieră, nu este una permanentă, cu excepția creșterilor de cheltuieli care sunt normale, generate, pe de-o parte, că o mare cantitate din această carne este provenită din import și s-a devalorizat leul, iar al doilea, avem o creștere a cheltuielilor cu transportul, generate de prețul la combustibil, generate de faptul că s-au depreciat marile lanțuri de distribuție", a explicat expertul care a estimat inflaţia pentru alimente între 8 şi 10 %. 

Ce alimente s-au scumpit în ultima lună - monitorizare Antena 3 

Scumpirile la energie electrică, gaze și combustibili cresc costurile producătorilor până la porțile comercianților. Carnea, produsele de panificație, laptele ouăle, legumele şi fructele se vor scumpi în continuare.

 

 

×
Subiecte în articol: Crăciun carne de porc
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close